> Suntem nedumeriţi de retorica liberalilor, mai ales că cel care critică nici nu a participat la lucrări
Parlamentarii PSD de Suceava şi-au exprimat, sâmbătă, nedumerirea faţă de retorica demagogică a colegilor parlamentari liberali privind alocările bugetare pentru judeţul Suceava, în condiţiile în care judeţul are alocată cea mai mare sumă din ţară pentru echilibrarea bugetelor localităţilor.
Într-un comunicat de presă, PSD Suceava arată că parlamentarii organizaţiei judeţene s-au întâlnit cu primarii şi preşedinţii de organizaţii locale, iar primarii prezenţi şi-au exprimat nemulţumirea pentru faptul că bugetul României a fost atât de târziu adoptat, încă nepromulgat, din cauza atitudinii preşedintelui Klaus Iohannis, care a întârziat cât a putut validarea primului ministru, fapt ce se răsfrânge negativ atât asupra economiei naţionale, cât şi a comunităţilor locale.
„În acelaşi timp, primarii au apreciat faptul că judeţului Suceava i sa repartizat o sumă considerabilă pentru echilibrarea bugetelor locale, cu mult peste cea obţinută de celelalte judeţe, în ciuda declaraţiilor răuvoitoare şi neîntemeiate ale parlamentarilor liberali. De menţionat că 80% din această sumă va fi distribuită localităţilor de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice după o formulă matematică, prevăzută de lege, indiferent de culoarea politică a celor care conduc aceste localităţi, iar 20% din sumă va fi distribuită de Consiliul Judeţean, acţiune pe care primarii PSD o aşteaptă cu scepticism şi neîncredere în obiectivitatea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava şi a majorităţii liberale”, se arată în comunicat.
Totodată, primarii social-democraţi suceveni au salutat cu mare bucurie şi deschiderea sesiunii 2017 pentru depunerea proiectelor în Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi suma considerabilă alocată Ministerului Dezvoltării pentru derularea acestui program prin care vor fi finanţate lucrări foarte importante pentru comunităţile locale.
„În acest context, benefic în mare măsură pentru dezvoltarea judeţului Suceava, parlamentarii social-democraţi îşi exprimă nedumerirea faţă de retorica demagogică a liberalilor, mai ales după ultima intervenţie în presă a unui coleg liberal care îi acuză pe social-democraţi de neimplicare în susţinerea proiectelor judeţului, coleg care a absentat de la toate şedinţele parlamentului în care s-a discutat proiectul de buget”, se menţionează în documentul citat.



























Comentarii