A fost revoluţie

Au trecut deja destui ani pentru ca uitarea să estompeze sau să şteargă amănuntele. Dar ceea ce se întâmpla esenţial în ziua de 22 decembrie 1989 în redacţia ziarului „Zori noi” nu poate fi uitat.

Ediţia din acea zi „aduna” câteva mărturii ale oamenilor muncii despre evenimentele de la Timişoara. Indignarea străbătea din aceste mărturii, oamenii muncii interpelaţi de colegii mei cerând măsuri drastice… Nu răzbătea din sfânta lor mânie spaima de ce era posibil să se întâmple, ci „convingerea” că ţara trebuie obligatoriu apărată de cei ce acolo, la Timişoara, atentau la valorile acestei societăţi. Iată un limbaj încetăţenit atunci…

Revoluţia fierbea, eram mai toţi prezenţi în acea zi. La prânz, am plecat acasă să mă odihnesc, căci urma să fiu cap limpede în acea seară, adică responsabil de număr. Cum să dormi însă, când evenimentele de la Bucureşti aprinseseră

deja revoluţia?! La cinci după-amiază am fost toţi convocaţi pentru a decide ce facem: să continuăm ziarul pe care îl făcusem până atunci sau întoarcem armele? Ediţia de sâmbătă era deja în lucru.

Nu ştiu ce a gândit fiecare când a votat să renunţăm la a mai edita ziarul partidului şi să oferim a doua zi o publicaţie respectând noile adevăruri: că partidul nu mai este, că alţii devin conducătorii ţării, că rigorile unei alte lumi se impun, că realitatea din jurul nostru dăduse deja în clocot. Ea trebuia să devină substanţa articolelor pe care le scriam. Am votat în unanimitate, noi, cei tineri entuziaşti şi deloc speriaţi de ce urma să se întâmple, cei mai bătrâni – cu spaima că un asemenea gest putea deveni fatal: dacă Ceauşescu redobândea puterea, ce se întâmpla cu noi? Nu-mi amintesc să mă fi gândit vreo secundă la o asemenea perspectivă.

Am hotărât să scoatem ziarul „Suceava”, nume nu prea inspirat, dar singurul care ne apropia de lumea noastră imediată, cea pentru care de fapt şi scriam.

N-am mai plecat acasă, ca să-mi continui „odihna”. Mi-am asumat răspunderea de a scrie pentru noul ziar dintr-o unitate cu foc continuu, vitală pentru toată lumea, comunişti sau revoluţionari; fabrica de pâine din Suceava. Doina Cernica a scris de la fabrica de confecţii, de asemenea din Suceava. „Pâinea din 22 decembrie 1989 este pâinea bucuriei!” spunea atunci maistrul Viorel Lăcătuş, şeful schimbului de noapte. Astăzi este pensionar şi zice: „Pâinea e pâine, e la fel. Doar că astăzi are amelioratori, are alt gust. Şi viaţa noastră s-a ameliorat în anii aceştia, dar are alt gust… Nu-i rău, dar e alt gust…”.

Noaptea a curs cu ochii pe ediţia pe care urma să o tipărim şi cu urechile la radio, cu ştirile din ce în ce mai fierbinţi ale revoluţiei. Am tras aproape 50.000 de exemplare, unele „confiscate” pe loc, pe la şase dimineaţa, de maiorul Nicu Galan, de la pompieri (mort, din păcate), prieten, care trecea cheltuiala în… contul revoluţiei.

„Crai nou” apărea în prima zi de Crăciun, în 25 decembrie 1989, numele fiind inspirat de studenţii suceveni.

Până la urmă un ziarist chiar asta este: cronicarul timpului său. Priviţi în jur şi veţi auzi vuietul subiectului zilei: uciderea ambasadorului rus în Turcia. Dar pentru echipa de jurnalişti ai Sucevei de atunci, este indubitabil şi limpede: a fost revoluţie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: