1.500 de lei pentru o locuinţă ANL

 > La Primăria Suceava, pe lista de priorităţi se află 46 de cereri, în timp ce libere sunt 20 de unităţi de locuit

 Sucevenii de pe lista de priorităţi cu beneficiarii de locuinţe ANL, construite în baza unui program cu finanţare guvernamentală, sunt în situaţia să achite o garanţie la repartizarea efectivă a unităţii de locuit în cauză. Astfel, înaintea emiterii repartiţiei, fericiţii îndreptăţiţi va trebui să scoată din buzunar 1.000 de lei pentru o garsonieră şi 1.500 de lei în cazul apartamentelor cu două, respectiv trei camere. Sumele percepute în acest mod sunt constituite într-un fond pentru acoperirea, în caz de neplată, a chiriei şi cheltuielilor comune.

„Avem, deocamdată, 46 de solicitări pentru locuinţe ANL şi 20 de locuinţe libere. Acest lucru este valabil pentru anul acesta, în luna februarie urmând a fi stabilite noi criterii pentru 2017, când vor fi finalizate şi celelalte 80 de apartamente care se vor ridica în zona Metro” a declarat primarul Ion Lungu.

Repartizarea se face luându-se în considerare atât locuinţele libere din fondul existent, cât şi cele care urmează a fi finalizate în cadrul programului de construire pentru tineri. Ordinul de începere a lucrărilor la acestea din urmă a fost dat în iunie, durata de execuţia a lucrărilor fiind de 24 de luni, însă edilul-şef crede că garsonierele şi apartamentele ANL ar putea fi date în folosinţă înainte de intrarea în iarna 2017-2018. Conform legii, titularul cererii pentru o locuinţă ANL poate fi tânărul de până la 35 de ani, la data depunerii dosarului, repartizarea putând interveni în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste. Titularul, cât şi membrii familiei, nu trebuie să deţină, să mai fi deţinut în proprietate sau să aibă cu chirie o altă locuinţă proprietate de stat sau a unităţii administrativ-teritoriale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI