Aproape 4.000 de fermieri nu au primit avansul la subvenţia pe suprafaţă

 > Începând cu 5 decembrie vor fi autorizate cererile pentru plăţile finale ale fermierilor care îndeplinesc condiţiile necesare de eligibilitate

 Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că a fost finalizată autorizarea pentru plata în avans a cererilor unice de acordare a sprijinului financiar pentru campania din anul 2016. Astfel, directorul executiv Vasile Iacob Caciur, face cunoscut că dintr-un total de 48.963 de cereri unice de plată înregistrate în judeţul Suceava, până în prezent au fost autorizate, în vederea achitării avansului, 45.003 de cereri privind subvenţia directă pe suprafaţă. Autorizaţi pentru drepturile în avans au fost fermierii care au făcut obiectul eşantionării pentru controlul pe teren şi cel prin teledetecţie, cât şi agricultorii care au solicitat doar sprijinul legal pentru sectorul zootehnic. „În continuare, instituţia noastră va depune toate eforturile necesare pentru ca, începând cu data de 5 decembrie 2016, cererile de plată ale fermierilor, care îndeplinesc condiţiile necesare de eligibilitate, să fie autorizate pentru plăţile finale. Plăţile se efectuează progresiv, pe măsură ce dosarele fermierilor sunt procesate şi validate pe tot fluxul de lucru din cadrul sistemului informatic, în cazul fiecărei scheme de plată pentru care s-a făcut solicitarea”, a declarat Iacob Vasile Caciur.

Pentru anul de cerere 2016 achitate pot fi avansuri de până la 70%, în cazul plăţilor directe, precum şi de maximum 85% în cel al sprijinului pentru dezvoltare rurală. Astfel, în ceea ce priveşte schema de plată unică pe suprafaţă, agricultorii suceveni beneficiază de un avans de 96,88 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol. Conform APIA, în acest an, în judeţul Suceava, au fost adunate 48.970 cereri, pentru o suprafaţă declarată utilizată de 199.033,84 de hectare, eligibile la plată fiind 191.170,62 de hectare.

În cadrul schemei de plată pentru tinerii fermieri se acordă 22,87 de euro pe hectar, iar în cel schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu se dau 53,37 de euro pe hectar. La schema de plată redistributivă avansul este de 5 dolari pe hectar, pentru nivelul I, şi de 48,85 de dolari pe hectar, pentru nivelul II. Plăţile se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 de lei pentru 1 euro, stabilit de către banca centrală europeană al data de 30 septembrie 2016.03

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI