Motto: „Nil mortalibus ardui est”
(„Nimic nu le este imposibil muritorilor”)
Horaţiu, Ode
Nu am avut niciodată intenţia de a scrie despre Anna Pauker, personaj de tristă amintire în istoria postbelică a României, care a fost numită în epocă „Pasionaria româncă”, fără să aibă talentul oratoric al Pasionariei spaniole, asemănată, prin erotism şi pasiunea pentru bărbaţii tineri, cu Ecaterina a II-a, ţarina Rusiei, dacă nu s-ar fi întâmplat să fie amintită ca un duh al răului de un participant evreu la lansarea cărţii mele „Evreii din comuna Vama, judeţul Suceava, România”, care a avut loc la Iaşi, la fostul palat al lui Al. I. Cuza, pe Lăpuşneanu, în data de 18 septembrie a.c. Era prima dată când auzeam, nu pe oricine, ci pe un coreligionar al „tovarăşei Ana”, spunând, în esenţă că, vorba mea, toate popoarele au sadicii lor care simt organic de a face rău, atât persoanelor, cât şi popoarelor întregi. „Tovarăşa”, venită din U.R.S.S. în bagajele Armatei Roşii, cocoţată în Partidul Comunist din România în funcţia de a da ordine (prin glasul ei vorbea însuşi tovarăşul Stalin, generalisim şi eliberator al popoarelor) şi în stat, fiind prima femeie ministru de externe al României, a avut o viaţă „revoluţionară” tumultuoasă. Şi nu ştim unde ar fi ajuns dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej n-o dădea jos, pe ea şi pe Vasile Luca, ca deviaţionişti (s-au abătut de la linie!), în 1952. De pe urma ei a avut de suferit şi Truţ Ciocan din Vama care, neputând să-şi ţină gura, i-a strigat lui Petru Groza, aflat în trenul cu care călătorea prin ţară (o vizită de lucru, care va să zică), staţionat şi în gara Vama, că „toate sunt bune (în guvernarea lui), dar trebuie să dea jos jidauca din guvern”, drept pentru care a fost condamnat la 5 ani de închisoare; şi i-ar fi făcut pe toţi, pe muchie, dacă nu intervenea chestia cu datul jos.
Caracterizarea personajului în discuţie se află în cartea istoricului Gh. Buzatu, „România cu şi fără Antonescu”, Editura Moldova, Iaşi, 1991, p. 291 şi 294, şi a fost făcută de oameni care au cunoscut-o direct, din care rezultă cu claritate că Anna, fiica hahamului (după alţii rabin) din Bălţi, astăzi în Republica Moldova, a intrat cu totul în mişcarea socialistă, apoi comunistă, cu corpul ei mătăhălos, lipsit de graţie, dar şi cu capul nu lipsit de inteligenţă, dimpotrivă, nu ca altele, intrate în politică numai cu anumite părţi ale corpului, pentru valorificare superioară. Când în Rusia şi Basarabia au avut loc, în 1941-1945, pogromuri contra evreilor, rabinul Rabinsohn se refugiază cu familia la Iaşi. Anna intră în mişcarea socialistă alături de Rakovski, Cristescu Plăpumaru, Frimu, Piţurcă, Alfred Moşoiu, N.D. Cocea, Dr. Parhon. Până şi Carol al II-lea, când era prinţ moştenitor, s-a adresat lui Cristescu Plăpumaru cu o cerere de înscriere în partidul socialist, reînfiinţat în 1910. În rândul actelor revoluţionare se înscrie şi atentatul de la Parlamentul României Mari, din 1920, despre care nu se vorbeşte şi se ştie puţin, de fapt un atac terorist dictat de Comintern, organizat împreună cu Goldstein, un atentat cu bombă în care au murit preşedintele Senatului Dimitrie Greceanu şi un episcop ardelean. Goldstein a fost condamnat la ocnă, iar Ana se refugiază în Elveţia, unde îl cunoaşte pe Pauker care studia ingineria, cu care se căsătoreşte, luând numele cu care o cunoaştem, Ana Pauker. Pentru a-şi dovedi fidelitatea faţă de cauza comunismului şi pentru a apăra puritatea ideologiei, îşi denunţă soţul ca troţchist (Troţki, devenit duşmanul lui Stalin!), care este împuşcat. Se întoarce în România după reluarea relaţiilor diplomatice cu U.R.S.S., în 1934, unde, pentru propagandă şi acţiuni bolşevice, este condamnată la 10 ani de închisoare. După încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov – 23 august 1939, la intervenţia lui Fabricius, trimisul Germaniei în România, se face un schimb de deţinuţi: Ana Pauker este schimbată cu Moş Ion Codreanu, luat de ruşi la ocuparea Basarabiei. Ajunge în Comintern, este apreciată de Stalin pentru capacitatea de execuţie, ambiţie şi cruzime animalică. A fost cetăţean sovietic şi colonel în armata rusă. Revine în România în 1944 şi îşi începe ascensiunea. Jocul pentru putere şi răzbunarea i-au fost înţelese de Pătrăşcanu, dar n-a îndrăznit s-o contrazică pe faţă. „Dictator delegat” al lui Stalin, se bucură de putere pentru a-şi satisface poftele: lux în îmbrăcăminte, în locuinţe (nu avusese, săraca), în plăcerile uşoare (frumosul Vojeu, fost ministru legionar la Roma), satisfăcute şi de „fascişti”. Se pare că îi făcea ochi dulci şi lui Dej, dar el avea alte gusturi; Dina Cocea era altceva faţă de dizgraţioasa Ana care, pe lângă altele, bătea spre 60 de ani. Ea a căzut atunci când evreii din statele cu democraţie populară, ajunşi în funcţii şi privilegii, au fost revocaţi şi judecaţi, închişi şi unii executaţi, aşa cum s-a întâmplat în U.R.S.S., în Cehoslovacia şi în alte ţări din sfera U.S. La noi, nici tovarăşa Ana, nici Vasile Luca n-au fost omorâţi, dar nu s-a mai vorbit de ei decât ca duşmani, apoi au intrat în uitare.
Comentarii