Ca să n-o mai dau pe ocolite, intru direct în subiect. De ce autorităţile locale vor tabelă electronică şi instalaţie de nocturnă pe stadionul „Areni” când tribunele sunt vai de mama lor, iar spectatorii pe care îi trece vreo nevoie fiziologică au la dispoziţie un WC dezafectat şi vreo trei, chipurile ecologice, care n-au mai fost curăţate de nu se ştie câtă vreme? De ce nu se investeşte într-o tabelă electronică la sala de sport a Şcolii Generale Nr. 11, sală care este validată pentru a putea fi susţinute meciuri de handbal de Liga I, dar lipsindu-i doar această mică-mare investiţie? Uite-aşa, jucăm meciurile de „acasă” la Botoşani. Cheltuieli mai mari şi timp pierdut atât pentru echipă cât şi pentru suporteri. Mai ales când băieţii lui Adrian Chiruţ joacă cu HC Vaslui (echipă care vine după patru victorii) iar apoi, în următorul meci „acasă”, cu CSM Focşani, jocuri în care avem nevoie şi de puncte şi de public. Dar, de fapt, aşa este pe la noi. Punem căruţa înaintea boilor. Sau poate mă înşel în legătură cu boii? Ca să închei pe un ton optimist, Clubul Sportiv „Universitatea” Suceava (CSU) pune la dispoziţia suporterilor două autocare ce vor pleca astăzi din faţa Poliţiei Municipale, la ora 15.45.
COSMIN LEAHU




























Comentarii