Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” s-a ridicat în oraşul Rădăuţi pe seama Parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, parohie care a fost înfiinţată în anul 2001 prin binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Pimen pentru a împlini o dorinţă mai veche a credincioşilor din această parte a oraşului, care trebuia să meargă până în centru, la catedrală, sau la Mănăstirea Bogdana pentru a putea participa la sfintele slujbe. Locul iniţial sfinţit pentru ridicarea bisericii a fost altul decât cel în care se află biserica astăzi; pe vechiul amplasament se află acum clădirea care adăposteşte o capelă şi mai multe spaţii care slujesc nevoilor misionar-pastorale ale parohiei.
În anul 2001, prin iniţiativa ctitorului bisericii, dl Aurel Olarean împreună cu familia sa, s-a ales un alt amplasament (cel de astăzi) pentru ridicarea bisericii, nepotrivit, cu un loc al rugăciunii care are în primul rând nevoie de linişte. Terenul a fost dăruit parohiei de Statul Român printr-o hotărâre a CL Rădăuţi. Lucrările de zidire a bisericii au durat 7 ani. În ultimii doi ani lucrările au avut un ritm ferm şi aceasta tot prin grija ctitorului, care, fiind parlamentar, a mijlocit un ajutor financiar de la bugetul central prin Departamentul de Stat pentru Culte, pentru toate cultele din Rădăuţi şi satele din vecinătate, parohia noastră fiind cea mai „dezmierdată”, dacă putem spune aşa, din acest punct de vedere. Astfel, pe lângă lucrările de finisaj ale bisericii s-au mai construit clădirea clopotniţei, care a fost dotată cu încă un clopot înafara celorlalte două care existau, în greutate de o tonă, o clădire a pangarului, lumânărarului şi grupului sanitar, clădirea care deserveşte o bucătărie şi camera centralei, gardul care împrejmuieşte locaţia, dar şi cădirea care s-a ridicat pe locul sfinţit pe primul amplasament. Toate clădirile sunt acoperite cu învelitoare din tablă de cupru. Clădirea bisericii, în binecunoscutul stil moldovenesc pe care l-a adus la viaţă marele Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, prin perla ctitoriilor sale, Mănăstirea Putna. Locaşul noastre are şi demisol, în care se află un paraclis şi un spaţiu social-filantropic-misionar. Faţada din partea de apus, intrarea în biserică, pictată în mozaic, înnobilează şi dă culoare şi viaţă locului, chemând, prin frumuseţe, mintea şi inima omului să descopere şi să afle taine şi mai mari de dincolo de uşile de intrare în sfântul locaş. E ca o pregustare a ceea ce nu poate fi sesizat imediat, ci doar prin participare la viaţa Bisericii; Biserica este locul în care Cerul se uneşte cu pământul, iar credincioşii stau la masă cu Stăpânul ce slujeşte la masa comuniunii euharistice, fiind El Însăşi şi Hrana din care cel ce gustă află „că Bun este Domnul”. Până la data sfinţirii, slujbele s-au săvârşit într-o capelă de lemn care astăzi nu mai există.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în data de 25 mai 2008, în fruntea unui sobor de preoţi, ÎPS Pimen a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” după dorinţa ctitorului, dl Aurel, a cărui mamă mutată la cele veşnice purta numele de Parascheva. În acel moment lucrările erau realizate în proporţie de 90%, mai puţin o parte din pictura din pronaos, care s-a finalizat până în 2010. Pictura este, îndrăznesc să spun, bine executată, în stil neobizantin, de influenţă a şcolii de pictură sârbeşti şi a fost realizată de un fiu al acestor locuri, Daniel Grigorciuc (David). După sfinţire, Parohia îşi schimbă titulatura din „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” în „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, păstrând însă cele două hramuri.
Nu putem merge mai departe fără a aduce aminte de obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei care ne-au fost mereu alături şi mai ales în acele clipe de pregătire pentru slujba de sfinţire, în care un volum mare de muncă a fost transferat părinţilor şi aceasta cu bunăvoinţa părintelui stareţ arhimandrit Nectarie Clinci, care este mereu alături de noi în fiecare an de slujba hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, fapt pentru care mulţumesc este prea puţin spus.
Viaţa liturgică a parohiei se desfăşoară având următorul program: duminică – slujba utreniei şi Sf. Liturghie, iar după masă slujba Paraclisului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu; miercuri dimineaţă – Sf. Liturghie, iar după masă slujba Sf. Maslu de obşte; vineri – Sf. Liturghie. În ajunul Praznicelor Împărăteşti se săvârşeşte slujba de Priveghere (vecernie, litie, utrenie), iar a doua zi Ceasurile, Acatistul şi Sf. Liturghie. Biserica are program zilnic între orele 8 şi 18, susţinut de trei consilieri ai bisericii, care din 2008 până astăzi sunt mereu „la datorie”, fără a cere recompensă pecuniară. Toţi membrii consiliului şi comitetului parohial sunt vrednici de toată admiraţia, pentru că sunt mereu disponibili în primul rând cu inima şi sufletul, la tot ce înseamnă viaţa unei comunităţi creştin-ortodoxe de la muncă fizică la exemplul cel bun al genunchilor plecaţi în fiecare zi prin rugăciunea personală, care se simte că pulsează în fiinţa lor. Ocazie cu care eu, dar şi părintele Ioan Vega, care slujim în parohie, le mulţumim pentru că sunt şi că îi avem. Nu mângâi orgolii, dar realitatea este cea care mă obligă să-i amintesc nu cu numele, pentru că nu au nevoie de plată de la oameni, ci de la Hristos, pe care împreună ne sârguim să-l slujim cu frică, dar şi cu dragoste, ci pomenind faptele lor.
Aminteam mai devreme despre demisol care, pe lângă dimensiunea liturgică, are şi una social-filantropică, dar şi misionară: în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, toţi cei care doresc rămân şi, în acest spaţiu dotat corespunzător, luăm masa împreună (după modelul agapelor din timpurile apostolice), mereu peste 120 de persoane, mâncarea fiind preparată de doamnele din comitetul parohial, care, de asemenea, de 4 ani, sunt pe „baricadele culinare” şi, din nou spun, fără a pretinde plată pentru efortul depus săptămână după săptămână, efort care se intensifică de hramuri, când oalele cu sarmale, dar şi mâncarea pentru invitaţi nu încap pe plite.
Hramurile nu înseamnă doar mâncare mai multă pentru pelerini; în fiecare an, pe lângă bucuria sufletească a slujbelor închinate sfinţilor ocrotitori ai parohiei (Priveghere şi Sf. Liturghie), am dăruit şi ceva pentru mintea fiecărui credincios prezent, fie o broşură, fie o carte conţinând cuvinte de folos.
Tot în demisol, se desfăşoară şi activităţi misionar-pastorale: repetiţii cu tinerii care cântă la strană, cenaclu duhovnicesc, avem un proiector la care vizionăm documentare, filme de folos. Tot aici s-au născut şi primele proiecte care s-au axat pe lupta împotriva avorturilor şi conştientizarea femeilor că a ucide nu înseamnă a scăpa de o problemă, ci începutul tuturor necazurilor şi durerilor, care nu mai pot fi apoi restaurate. Cele două marşuri din ultimii doi ani au fost iniţiate de parohia noastră având însă şi sprijinul altor parohii.
Cel de al doilea proiect este cel al „Şcolii de vară din pridvorul bisericii”, şi acesta la a doua aniversare, care are două coordonate: lupta împotriva abandonului şcolar, (aici vorbim despre aproximativ 30-35 de copii, majoritatea din familii de romi, şi temele pe vacanţă. Toate acestea au însumat în unele zile peste 65 de copii participanţi şi peste 40 de voluntari (profesori, învăţători, studenţi, liceeni şi elevi mai mari). Durata proiectului a fost de trei săptămâni, timp în care, pe lângă studiu, s-au mai petrecut şi alte activităţi: concursuri sportive, vizitarea serviciului de ambulanţă, lecţii despre îngrijirea dentară, despre prim-ajutor, susţinute de un medic stomatolog şi un medic de pe ambulanţă (ambii medici sunt şi membri ai corului), o excursie la final. S-a adăugat astfel şi bucuria de a ne cunoaşte mai bine, luând masa împreună, la finalul programului fiecărei zile participanţii primind câte un sendviş şi un pahar de ceai. Toate activităţile au fost gratuite pentru participanţi, cheltuielile fiind suportate de parohie, dar şi de persoane care s-au bucurat să se implice.
Grupul care alcătuieşte corul bisericii s-a format într-o seară de denie în 2009, când primii dintre ei au venit la strană pentru a ajuta la citirea pavecerniţei mari; grupul care a crescut şi ca număr, dar şi ca pricepere în a executa cântările specifice slujbelor, în a şti rânduiala tipiconală, astfel că acum, pe lângă cântăreţul oficial, sunt tineri care reuşesc să suplinească lipsa acestuia, din binecuvântate pricini, foarte bine. Alături de aceşti tineri frumoşi am descoperit frumuseţile acestei ţări, în fiecare an petrecând cel puţin o săptămână pe trasee montane, astfel că am îmbrăţişat cu ochii şi am străbătut cu rucsacele în spate munţii Rarăului, Ceahlăului, Rodnei, Bucegi, Apuseni, Retezat, Piatra Craiului, Călimani, petrecând clipe fermecate de focuri de tabără, cântecele chitarelor, poveştile cabanierilor, de spiritul de frăţietate în care mâncarea şi bagajele sunt ale tuturor, cei mai vânjoşi ducând şi rucsacul celor mai mici (7 ani). Pentru mine sunt clipe foarte importante şi foarte dragi, care de multe ori mi-au dat putere să uit de alte dureri.
Parohia a organizat pentru enoriaşii săi mai multe pelerinaje religioase în ţară şi în străinătate. Aş îndrăzni să spun că în proporţie de 70% am avut bucuria de a ne închina la frumoasele mănăstiri şi biserici din toate cele trei provincii istorice, cunoscând atât suferinţele Sighetului, dar şi bucuriile Dobrogei prin peştera Sf. Ap. Andrei, cel care a adus veste cea Bună şi strămoşilor noştri. Ne-am închinat la sfinţii cuvioşi de la Lavra Pecerskaia, la cei de la Lavra Poceaev, la moaştele Sf. Ierarh Luca al Crimeii, am poposit pe malurile Mării Negre la Sevastopol, vechea cetate grecească Cherson, am cutreierat locurile pline de sfinţenie şi istorie din Basarabia, începând cu cetatea Soroca şi terminând cu Mănăstirea Căpriana, am peregrinat în Grecia la marii sfinţi care se află aici : Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Ier. Spiridon, Sf. Cuv. Paisie Aghioritul, Sf. Cuv. Teodora din Peloponez, Sf. Gherasim Kefalonitul. Şi în multe alte locuri la fel de pline de bucuria întâlnirii acestor oameni, care au depăşit istoria şi au demonstrat că Adevărul este unul Singur şi ne este accesibil să-L cunoaştem şi să-L preţuim aşa cum se şi cuvine. Tot alături de credincioşii parohiei am cunoscut pe cei aleşi dintre cei aleşi, pe părinţii români din Sfântul Munte Athos, de la Schitul Prodromu şi Schitul Lacu, dar şi de la celelalte mănăstiri athonite, care au în obştea lor şi monahi români care fac cinste neamului nostru, rugându-se pentru mântuirea tuturor oamenilor şi „ca toţi oameni să cunoască pe Dumnezeu întru Duhul cel Preasfânt” (Sf. Siluan Athonitul).
În acest an am reuşit, deşi nu trebuia să treacă aşa de mult timp, restaurarea unei troiţe din cimitirul oraşului, ridicată în memoria celor nouă ţărani ucişi la Calafindeşti şi Fratăuţi în 1949 de autorităţile comuniste de atunci, care începeau procesul colectivizării, punând mai întâi cote imposibil de plătit pe umerii ţăranilor. După dumnezeiasca Liturghie din ziua Praznicului Înălţării Domnului, alături de credincioşi, cu prapuri şi icoane, am plecat în procesiune de la biserică spre acest loc de reculegere, unde pe lângă slujba specifică eroilor şi mărturisitorilor neamului, am avut bucuria de a avea ca oaspete pe dl prof. Ioan Prelipcean, care a relatat întâmplări cutremurătoare petrecute în acei ani, despre familiile deportate din Bucovina şi pe care el le-a identificat, iar pe unele le-a vizitat acolo unde mai trăiesc şi astăzi, în Bărăgan. Manifestările s-au încheiat cu o agapă, dar şi cu promisiunea ca în anul următor să ne găsim iarăşi împreună în acest loc de reculegere şi demnitate, de curaj şi jertfă sfântă.
Sentimentul iubirii aproapelui are vocaţie evanghelică, iar prezenţa lui în mijlocul unei comunităţi este mărturia destinului acelei entităţi umane în perspectivă eschatologică, trăită ca prezent continuu. Solidaritatea se pliază, de asemenea, pe aceeaşi poruncă sfântă de a ne iubi semenii. În acest context, credincioşii parohiei s-au mobilizat mereu de câte ori necazul, boala, calamităţile naturale au lovit în diferite locuri şi clipe, prin care este purtată aceeaşi fiinţă, omul, chip al Creatorului său. După inundaţiile din 2008 şi 2010 de la Ţibeni şi Dorneşti am ajutat la legatul fierului beton pentru noile structuri care s-au turnat la toate casele care s-au reconstruit, iar la Dorneşti, am ridicat două case din lemn de la temelie până la roşu. În 2014 am ajuns la Caracal cu un transport de peste 10 tone de alimente şi haine pentru familiile care au rămas pe drumuri în urma inundaţiilor. La colectarea ajutoarelor s-au implicat mai multe parohii. În 2016, prin colaborarea dintre Fundaţia „Habitat for Humanity România” şi parohia ”Sf. Cv. Parascheva”, două locuinţe au dobândit învelitori noi din tablă, iar o a treia familie. Materiale pentru refacerea finisajelor interioare şi exterioare ale locuinţei. Colectele pentru persoane cu probleme medicale sau financiare sunt un firesc al locului, noi încercând să alinăm durerea indiferent de caracterul ei în primul rând celor din preajma noastră, iar dacă putem şi celor mai de departe.
Sunt şi alte multe activităţi de dimensiuni mai mici ca durată, efort fizic, educaţional sau material, dar la fel de importante pentru conştientizarea faptului că aici suntem aşa cum ne spunea, la Schitul Prodromu, duhovnicul cel încercat şi încărcat de ani, cu ochii săi albaştri ca cerul, părintele Iulian Florea, „aici suntem ca într-un concediu”; iar ca orice concediu are şi final, atunci când vom da seama pentru cât am făcut din ceea ce puteam să facem pentru cel bolnav, sau însetat, sau flămând, sau în temniţă. Aici încă suntem departe de ceea ce îmi spune conştiinţa că puteam împlini şi oferi omului, om care în primul rând are nevoie de atenţia noastră, de aprecierea noastră, de cuvânt de îmbărbătare şi de privirea noastră duioasă şi blândă, cea după chipul Lui Hristos, Domnul nostru.
Preot paroh PRELIPCEAN NELU ANGHEL
Comentarii