Clădirea Primăriei Suceava ar putea fi reabilitată termic cu bani europeni

> Finanţarea din fonduri europene nerambursabile este o şansă unică în ceea ce priveşte modernizarea sediului municipalităţii, este de părere primarul Ion Lungu > În august 2013, edilul-şef preciza că sediul nu va mai putea fi reabilitat termic cu fonduri europene, întrucât o parte a clădirii este proprietate a CJ

Sediul Primăriei Suceava va fi modernizat cu finanţare europeană nerambursabilă. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de Ion Lungu, şeful executivului municipal, care a precizat că în curs de întocmire este un proiect, acesta urmând a fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3.1.b, cu privire la măsurile de creştere a eficienţei energetice a clădirilor publice.

Primaria Suceava reabilitare„Vrem să facem un proiect amplu de modernizare şi reabilitare termică a Primăriei. În bugetul local a fost prinsă o sumă de 100.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate, a proiectului ca atare. Vom lucra în perioada următoare în acest sens, ne vom consulta cu specialişti, cu arhitecţi, cu proiectantul iniţial al clădirii, astfel încât să putem face un lucru bun” a precizat edilul-şef, adăugând că finanţarea din fonduri europene nerambursabile este o şansă unică în ceea ce priveşte modernizarea sediului autorităţilor publice locale din Suceava.

În cadrul axei respective, eligibile la finanţare sunt toate tipurile de clădiri publice deţinute şi ocupate de autorităţile şi instituţiile locale, cum ar fi spitalele, clădirile de învăţământ, clădiri administrative etc. Cu bani europeni se pot face lucrări de îmbunătăţire a izolaţiei termice a anvelopei clădirii, a şarpantei sau învelitoarei acesteia, dar şi intervenţii de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor pentru prepararea şi transportul apei calde menajere, a sistemelor de ventilare şi climatizare. Cu susţinerea financiară europeană pot fi implementate sisteme de management al funcţionării consumurilor energetice şi achiziţionate şi instalate sisteme inteligente pentru promovarea şi gestionarea energiei electrice. Totodată, pot fi înlocuite lifturile şi circuitele electrice aferente spaţiilor comune, respectiv scărilor, subsolului, fiind făcute inclusiv lucrări de reparaţii la faţade. Nu în cele din urmă, finanţată este înlocuirea corpurilor de iluminat cu altele cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă.

În august 2013, deci cu 3 ani în urmă, primarul anunţa că sediul Primăriei nu va mai putea fi reabilitat termic cu fonduri europene, cauza constând în „nereglementarea situaţiei patrimoniale între Consiliul Judeţean şi Primărie”, o parte a clădirii fiind proprietate a celei dintâi instituţii. „Proiectul de reabilitare termică a Primăriei a căzut, pentru că nu suntem proprietarii, în totalitate, acestei clădiri. Se ştie că 50% din imobil este al Consiliului Judeţean, însă avem o strategie, aceea de a finaliza sediul Centrului Cultural «Bucovina», după care va avea loc o reglementare patrimonială între cele două părţi” sublinia, la acea dată, Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI