Flash

I-au aşteptat străbunicii şi bunicii noştri pe americani 50 de ani? Ei bine, au venit. Cu baze militare şi ifose de neam prost. În România anului 2016 există un Hans Klemm, „american de baştină 100%”, să ne dea lecţii despre corupţie (pardon, combaterea respectivului fenomen) şi încă despre alte cele. A venit şi un ambasador în Basarabia, denumită Republica Moldova de ceva vreme, James Pettit, la fel de american ca şi primul – doar că niciunul nu ştie nici unde sunt rezervaţiile în care sălăşluiesc, încă, adevăraţii băştinaşi ai Noului Continent – care a clamat că moldovenii nu sunt români. Iar ca tortul să aibă şi o cireaşă, un cuplu de „turişti” a publicat pe Internet un filmuleţ intitulat „Lung, cald şi împuţit. Ghid de călătorie în Cluj-Napoca, România, Transilvania”. Practic, ăştia au mers şi ei cu ţugu’ de la Deva pân’ la Cluj şi nu le-au plăcut nici mirosurile de transpiraţie din compartiment, nici viteza trenului, nici că în respectivul mijloc de transport era mai cald decât în Texas şi nici cazarea de care au avut parte la destinaţie. E posibil să aibă dreptate. Păi dacă au luat un tren de navetişti nici nu aveau la ce să se aştepte, că oamenii ăia veneau de la muncă, nu de la plimbare. Viteza trenului? Trebuia să întrebe, înainte de a urca în cel mai ieftin, cam cât timp face acesta de la plecare până la destinaţie; sau să se uite, „naibii”, pe bilet, că scrie. Cât priveşte cazarea, cine ştie pe la ce hotstel au adăstat, la „recomandările” altora ca ei.  Am folosit cuvântul „naibii” pentru că şi cucoana din respectivul cuplu a cerut, exasperată: „Scoateţi-mă, naibii, din România!”. Dar cine „naiba” v-a pus să veniţi? Dar cine „naiba” nu vă dă voie să vă scoateţi singuri? Drum bun şi cale bătută! Mergeţi la voi acasă, liniştiţi, mai verificaţi ghetourile, mai mergeţi prin ferme ori chiar prin anumite fabrici, că la voi mai sunt, şi lăsaţi-ne pe noi în legea noastră. (COSMIN LEAHU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI