Un incendiu izbucnit în podul unui imobil de locuinţe din municipiul Suceava i-a alertat pe pompieri, care atrag din nou atenţia preşedinţilor asociaţiilor de proprietari şi şefilor scărilor de bloc.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit luni seară, în jurul orei 19.30, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în podul unui bloc situat pe strada Gavril Tudoraş. La sosirea echipajelor, ardeau materiale combustibile depozitate în interiorul podului şi exista pericolul de propagare la întreaga mansardă.
„Datorită observării şi anunţării în fază incipientă, dar şi a intervenţiei prompte a salvatorilor, incendiul a fost localizat şi lichidat înainte ca flăcările să cuprindă tot acoperişul blocului, cu consecinţele de rigoare” ne-a declarat plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava.
Flăcările au distrus doar elemente de construcţie, din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 5 mp; s-au degradat astereala din lemn şi învelitoarea din azbociment, pe aceeaşi suprafaţă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric ce alimenta o instalaţie de iluminat improvizată, iar incidentul i-a pus în gardă pe pompieri, care trag din nou un semnal de atenţionare. „Revenim cu apelul către asociaţiile de proprietari pentru verificarea spaţiilor comune din blocurile de locuinţe, în ceea ce priveşte riscurile generate de instalaţiile utilitare, dar şi viabilitatea căilor de evacuare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă” a transmis plt. adj. Alin Găleată.

























Comentarii