„Nemurele”…

Diminutivul „nemurele” zgârie urechile şi „jigneşte” spiritul limbii noastre.

Un post de televiziune românesc a difuzat iresponsabil un cântec zis popular al unui moldovean, care relua ca refren „Frumos şade mândrii mele/ La masă cu nemurele”. Dacă unui rapsod, care vine dintr-un spaţiu unde limba română a fost mereu prigonită, i se iartă un astfel de diminutiv care zgârie urechile, televiziunii care răspândeşte astfel de refrene, în mod iresponsabil, nu i se poate ierta nici dacă ar fi transmise într-o ţară a surzilor. (M.T.)

…Fiindcă mi-aţi atras şi mie atenţia asupra vorbei pe care o puneţi în discuţie, documentându-mă niţel, am constatat la rându-mi, cu oarece mirare, că nu chiar puţini interpretează cântecul la care faceţi referire (de la Ion Paladi, la Nataliţa Olaru, Ovidiu Ifteni sau… Sorinel de la Plopeni, şi nu Plopeni de Suceava, ci de Prahova). Am observat şi că, pare-se că sporadic, „nemurele” încă e folosit în presa românească din R. Moldova (de ex., „Justiţie cu nemurele”, Jurnal.md, 2015; nu exclud o ironie a autorului), dar este cuprins şi în titlul unei cărţi pentru copii: „Nemurele – Rămurele” (2012) de Maria Tonu (n. Osoianu), basarabeancă din zona Făleşti, trăitoare la Toronto. Acum, ce să zic (…şi eu, fiindcă m-am băgat): o vorbă pre limba unuia moare, pe a altuia supravieţuieşte… (L.D.C.)