„Însemnări bucovinene”, noua revistă de cultură a Câmpulungului Moldovenesc

În Câmpulungul Bucovinei s-au petrecut mereu fapte culturale de mare însemnătate. Dar pentru ca ele să rămână fixate în memoria comunităţii şi a posterităţii, se cuvine să fie însemnate, imortalizate între coperţile unor publicaţii locale. Tocmai o astfel de revistă, care să-i oglindească viaţa spirituală, îi lipsea, de mulţi ani, oraşului de sub Rarău. Şi cel care s-a gândit să facă Câmpulungului acest însemnat serviciu este el însuşi una dintre cele mai însemnate figuri ale culturii bucovinene, actorul şi scriitorul Constantin Tiron, prezentator, de multe ediţii, al Festivalului internaţional de folclor „Întâlniri bucovinene”, iniţiator şi organizator al Festivalului de interpretare pentru copii „Ion Creangă”, autor al unui număr însemnat de cărţi, deţinător a sute de trofee obţinute în concursurile de umor din toată ţara.

Lansată cu prilejul celei de-a XXVII-a ediţie a „Întâlnirilor bucovinene”, revista de cultură „Însemnări bucovinene” a avut, pentru primul său număr, sprijinul municipalităţii, prin implicarea directă a domnului primar Mihăiţă Negură şi concursul celor mai reputate voci ale scrisului câmpulungean.

Gândită îndelung de părintele său, structura revistei acoperă, prin rubrici atent concepute şi numite, întreaga arie a culturii locale. Editorialul, semnat de Constantin Tiron, redactorul-şef al „Însemnărilor”, este un interviu realizat cu edilul-şef actual, ing. Mihăiţă Negură, cu prilejul învestirii sale în noul mandat. „Viaţa spirituală” este o prezentare diacronică a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, alcătuită de preotul paroh Petru Crăciun, în timp ce „Fragmentarium istoric” este realizat de istoricul Ioan Popoiu. La secţiunea „In memoriam”, articole semnate de George Bodea şi Tucu Moroşan evocă figurile marilor personalităţi câmpulungene Constantin Badersca şi Anghel Popa. „Evenimentul artistic” al anului este Festivalul-concurs pentru copii „În lumea lui Creangă”, rubrică întocmită de Luminiţa Ignea. Două interesante eseuri critice dedicate marelui povestitor humuleştean, semnate de Nicolae Georgescu şi Ion Filipciuc, preced zonele dedicate literaturii, „Voievozi de Obcină” – în care publică proză de ficţiune sau eseu Constantin Tiron, Gabriel Cheroiu, Casian Balabasciuc, Ioan Mugurel Sasu, Mihai Burduja şi Doru Guşu şi „Ars poetica” – cu versuri de George Bodea, Valerian Bedrule, Tucu Moroşanu, George Moroşan şi Luminiţa Ignea. „Evenimentul editorial” semnalează apariţia unor cărţi tipărite recent, scrise de Ioan Ţicalo, Constantin Tiron, Nicolae Cojocaru, Tucu Moroşan, prin scurte, dar competente prezentări făcute de George Bodea, Emilian Marcu, Ioan Alexandru şi Daniel Corbu. Rubrica „Tradiţii bucovinene”, realizată de Cătălina Orşivschi, prezintă, în vers şi în reportaj, Muzeul Oului de la Vama.

Felicitând cu multă căldură atât iniţiatorul, colectivul de redacţie, dar şi pe toţi cei implicaţi în înfăptuirea publicaţiei, urăm viaţă lungă, cu bogat rod spiritual „Însemnărilor bucovinene” şi colaboratorilor săi şi îi dorim să nu abdice de la misia sa, de a reflecta şi conserva faptele însemnate ale culturii bucovinene. (L.I.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI