Flash

Vorbeam despre istorie? Ei bine, lăsând-o puţin pe cea a Sucevei, sar la cea naţională. Şi e cam de jale. Un om de cultură se întreabă pe Facebook cine este Majestatea Sa Regina Ana, că el ştie că noi l-am avut doar pe Regele Mihai I şi nu-şi aduce aminte ca acesta să fi avut vreo consoartă. E de rău fraţilor, dar rău de tot. Ce să mai ceri de la juniorii din ziua de astăzi şi de la generaţiile viitoare? Şi când te gândeşti că „este unii” de pe la ministere (şi nu numai) care vor să scoată istoria românilor din programa şcolară. Cică nu dă bine pentru UE. Păi, fraţilor, la câtă UE ne-au dat până acum occidentalii, măcar istoria noastră ar trebui să ne-o păstrăm nealterată. Că limba română… Dumnezeu cu mila. În fine, revenind la Majestatea Sa Regina Ana, în calitate de simplu cetăţean al României, dar şi în numele lui Dan T. Gürtesch, al bunicii lui şi a încă altor „Amici ai Regelui Mihai”, transmit condoleanţe Casei Regale a României. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

COSMIN LEAHU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI