O agresiune cu armă albă a avut loc ieri dimineaţă în departamentul Hautes-Alpes (sudul Franţei), unde o femeie şi cele trei fiice ale sale au fost rănite după ce au fost atacate cu un cuţit de un bărbat de origine marocană în vârstă de 37 de ani ale cărui motivaţii încă nu sunt clare, relatează publicaţia Le Parisien şi agenţia EFE. Femeia, în vârstă de 46 de ani, şi una dintre cele trei fiice au înjunghiate în piept. Cel patru victime au fost transportate la spital, dar autorităţile afirmă că viaţa lor nu este în pericol. Presupusul agresor a fost arestat după ce a încercat să fugă cu un automobil. El era acolo în vacanţă împreună cu familia. Potrivit primelor date ale investigaţiei, acest agresor nu se află în atenţia serviciilor de informaţii pentru posibile legături cu grupări teroriste, iar în momentul atacului nu a pronunţat niciun mesaj cu conotaţie religioasă.
Primarul localităţii Garde-Colombe, unde s-a produs incidentul, a cerut „populaţiei să-şi păstreze calmul şi să dea dovadă de discernământ”, în opinia sa fiind probabil vorba doar despre o dispută între vecini, iar această situaţie nu trebuie văzută prin prisma recentelor evenimente, referire la atacul terorist de la Nisa.


























Comentarii