Sărbătoarea de 550 de ani de la ziua punerii pietrei de temelie a Mănăstirii Putna a început de sâmbătă seara, cu slujba Privegherii.
Înainte de slujbă, pe mormântul Sfântului Ştefan a fost aşezată o casetă de sticlă în care au fost expuse două obiecte prezente la slujba de început, cu 550 de ani în urmă. A fost adus din Muzeul mănăstirii fragmentul de lemn, păstrat până azi, din trunchiul paltinului în care s-a înfipt săgeata voievodului atunci când a ales locul viitoarei ctitorii. Acesta a fost păstrat de-a lungul secolelor în Altarul bisericii voievodale, iar în anii ’60 a fost transferat în Muzeu. Peste fragmentul de paltin a fost aşezată candela pusă de către Sfântul Ştefan la piciorul Sfintei Mese, în 10 iulie 1466, care a fost descoperită cu ocazia cercetărilor arheologice.
După Priveghere, părintele profesor Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a ţinut un cuvânt despre ce reprezintă monahii, în general, pentru popor şi, în particular, ce este Putna pentru români: „Simţământul pe care îl am eu acum cred că îl aveţi şi dumneavoastră: acela că ne aflăm într-un loc sfânt, îmbrăţişaţi de sfinţenia Lui Dumnezeu, de binecuvântarea lui Dumnezeu, de darurile lui Dumnezeu. Nu este o duminică obişnuită pentru Mănăstirea Putna, pentru că la 10 iulie, acum 550 de ani, se punea piatra de temelie pentru această mănăstire. Prin voia Lui Dumnezeu, se aşeza Altar de către binecredinciosul domn Ştefan cel Mare şi Sfânt, jertfelnic lui Dumnezeu, jertfelnic material şi jertfelnic duhovnicesc. Jertfelnic la care domnitorul şi poporul şi, după aceea, peste veacuri, toţi care au urmat până astăzi, au înălţat, au adus jertfă lui Dumnezeu, jertfă duhovnicească, jertfă de suflet, jertfă de inimă, de gând, de recunoştinţă, de mulţumire. Ca un rug necontenit de rugăciune înălţat de pe pământ la cer a fost Putna 550 de ani. Un rug nestins de rugăciune, dar şi un rug de foc dumnezeiesc, pentru că rugăciunea este cea mai intimă întâlnire a omului cu Dumnezeu şi, atunci când se înalţă gând al omului din inimă, atunci coboară şi de la Dumnezeu Duh şi se uneşte cerul cu pământul.
Chipul cel mai frumos al neamului nostru este în mănăstire, iar cei care cercetăm mănăstirile reconstituim chipul cel mai frumos, cel mai curat şi mai sfânt al lumii. Neamul acesta românesc, credincios de la naşterea lui, a trecut, ca şi Mănăstirea Putna, prin vremuri grele, restrişti, ocupaţii, foamete, războaie şi aşa mai departe. Mila lui Dumnezeu îl ţine însă şi-i deschide drum în istorie şi drum spre Împărăţia Sa. Putna este lauda acestui neam, Putna este lauda Moldovei, este lauda României, Putna lui Ştefan cel Mare. Dar nu este lauda întru oameni, ci este lauda întru Dumnezeu. Pentru că acolo unde este un călugăr este voia Lui Dumnezeu care l-a chemat şi care i-a picurat în suflet şi puterea de a se lepăda de lume şi de a se jertfi clipă de clipă. Tot ce vedem atât de frumos astăzi aici nu este lucrare omenească, n-ar fi putut să facă omul singur, ci este lucrare dumnezeiască, pentru că El, Dumnezeu, Bunul Dumnezeu face să rodească strădaniile oamenilor.
Să dea bunul Dumnezeu ca mănăstirea aceasta să se înveşnicească cu rugăciunile ctitorului dintâi, ale binefăcătorilor de peste veacuri, ale vieţuitorilor de peste secole până astăzi şi, odată cu ea, să se înveşnicească şi neamul nostru, să se înveşnicească urcând la cer.”
Duminică dimineaţa a fost săvârşită întâi slujba Acatistului Buneivestiri, ca mulţumire adusă Maicii Domnului pentru cei 550 de ani de existenţă ai mănăstirii.
Sfânta Liturghie a început la ora 9. Alături de clericii mănăstirii şi alţi iubitori ai ctitoriei ştefaniene, din ţară şi din nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Basarabia, la slujbă au participat o parte dintre foştii vieţuitori ai mănăstirii, care acum au ascultare în alte mănăstiri sau centre eparhiale. În fruntea soborului de 55 de clerici a fost Înaltpreasfinţitul Arhipiscop Pimen, el însuşi fost stareţ al mănăstirii în perioada 1958–1961.
Doi vieţuitori ai mănăstirii au fost hirotoniţi: întru diacon monahul Damaschin şi întru preot ierodiaconul Gherasim. Alţi doi vieţuitori au primit rangul de protosingheli, ieromonahii Filotei şi Ieremia, iar ieromonahul Maxim a primit hirotesia de duhovnic.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Pimen a plecat de la pericopa evanghelică a duminicii, în care Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să Îi încredinţăm lui Dumnezeu toată purtarea de grijă pentru noi, iar noi să ne îngrijim să ne apropiem de El, şi a făcut un portret al Sfântului Ştefan, accentuând înţelepciunea şi credinţa voievodului: „Câtă înţelepciune a avut el, câtă dreaptă socoteală! A ştiut să le cumpănească pe toate. Şi nu a fost uşor! Dar şi-a pus totdeauna nădejdea în Dumnezeu şi a avut dragoste faţă de supuşii săi, de oamenii Moldovei, de ostaşii săi. I-a iubit! Dar, căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, s-a îngrijit să îşi asigure un loc de odihnă veşnică, loc de înmormântare, într-o biserică care a fost şi este Putna, Ierusalimul neamului nostru românesc.
Iată ce înseamnă Mănăstirea Putna, iată ce înseamnă Ştefan cel Mare: pildă de trăire creştină şi românească, pildă pentru voievozi, pildă pentru cei care conduc diferite popoare, pildă pentru părinţii duhovniceşti, pentru cei trupeşti, pentru învăţători, pentru cei care se ocupă de binele obştesc sau de binele vieţii de familie.”
Apoi a istorisit cum s-a desfăşurat Serbarea din 1966, 500 de ani de la punerea pietrei de temelie, în timpul regimului comunist şi sub patronaj UNESCO.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Pimen a săvârşit slujba sfinţirii noilor clopote ale mănăstirii. Cel mai mare, numit Sfântul Ştefan cel Mare, are 5.200 kg. Urmează, în ordinea descrescătoare a mărimii, clopotele cu numele Sf. Ierarh Iacov Putneanul, Sf. Ierarh Teoctist, Sf. Daniil Sihastrul, Sf. Ierarh Ghenadie, Sf. Ierarh Ilie Iorest, Cuviosul Sila, Cuviosul Natan, Cuviosul Paisie, Cuviosul Arsenie şi Eustatie Protopsaltul, cel mai mic, de 8 kg.
În timp ce grupul psaltic cânta încă „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău”, din clopotniţă au izbucnit glasurile melodioase ale noilor clopote. Spre bucuria celor prezenţi, clopotele au fost trase minute în şir, cel care le-a mânuit fiind un clopotar venit special din Basarabia, Denis Latîşev.
A urmat un foarte emoţionant moment artistic. Pe scenă a urcat mai întâi Grupul de elevi „Fiii Putnei”, pregătit de preotul Vasile Bogdan Negrea, elevii recitând şi cântând lucrări ce vorbesc de Sfântul Ştefan. A urmat Grupul coral preoţesc „Fiii Bucovinei”, care a interpretat cântarea „Altarul Mănăstirii Putna”, a cărei melodie a fost compusă de către Ciprian Porumbescu, pe versurile lui Vasile Alecsandri. Apoi, Oleg şi Lucia Sacaliuc au interpretat „Balada” lui Ciprian Porumbescu.
Toate acestea au fost transmise în direct pe pagina de Facebook a mănăstirii, spre mângâierea celor care ar fi dorit să fie de faţă şi nu au putut. Mai ales cei plecaţi din ţară s-au bucurat de această transmisiune, după cum scria într-un comentariu un român de peste hotare: „aşa ne alinăm sufletul şi dorul de ară”.
La final, Părintele Stareţ al mănăstirii, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a mulţumit tuturor celor prezenţi la această slujbă a recunoştinţei, şi generaţiilor de vieţuitori şi ctitori de peste veacuri, care parcă s-au adunat şi ei, din locaşurile de veci, în această zi, la maica lor, Putna.
În câteva cuvinte, Părintele Stareţ a sintetizat simţirea obştii monahale în momentul aniversar Putna 550: „Mulţumire şi recunoştinţă se cuvin aduse Preabunului Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru această maică a noastră. Putna, în decursul veacurilor, a rodit şi a dat Bisericii noastre ierarhi, sunt cunoscuţi 14 ierarhi care au metania aici, sfinţi, unii deja înscrişi în calendar, iar alţii aşteaptă să fie trecuţi în rândul sfinţilor, cum este Teoctist I, care a fost mitropolit şi sfetnic ales al Sfântului Voievod Ştefan, sau Cuviosul Arsenie. Vatra monahală e sfinţită de rugăciunile lor, de nevoinţa lor. Noi, cei de astăzi, suntem datori să ducem mai departe moştenirea pe care am primit-o de la sfinţii noştri strămoşi.
Ne aducem aminte cu recunoştinţă de caligrafii acestei mănăstiri, de Nicodim Caligraful, de Casian, de Isaia, cel care s-a ocupat cu ceramica, ne aducem aminte de brodeurii Zosima, Iosif, Mardarie. Pe toţi i-am pomenit, iar Înaltpreasfinţitul Pimen, la slujba Sfintei Liturghii, i-a pomenit pe toţi stareţii. Până în momentul de faţă se cunosc 84 de stareţi ai acestei mănăstiri care, în decursul veacurilor, s-au străduit, cu darul lui Dumnezeu, să înnoiască şi să îmbogăţească Putna. Înaltpreasfinţitul Pimen spunea: Putna este un rod al generaţiilor de stareţi şi de domni, de ctitori şi de donatori. Toţi au vrut să contribuie cu ceva şi să înfrumuseţeze cu ceva acest locaş. De ce? Pentru că la Putna simţim şi gândim româneşte. Maria Sa Ştefan ne insuflă tuturor gând bun, cugetare sfântă şi ne dă acel discernământ de care avem nevoie.
Ce rugăciune va fi avut Măria Sa Ştefan când a tras cu arcul în paltinul unde s-a făcut altarul şi când a pus candela, nu ştim. Dar ştim că rugăciunea lui a rodit şi rodeşte, liturghie după liturghie, şi în fiecare liturghie ne întâlnim cu Hristos. Să Îi fie slăvit numele şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui sfânt locaş, să ne călăuzească mai departe. Cum a purtat de grijă în cei 550 de ani, nici de acum înainte să nu treacă cu vederea locaşul acesta şi sfintele nevoinţe ale părinţilor noştri, dar şi ale celor de acum.”
A consemnat protos. Dosoftei Dijmărescu
Foto: monah Timotei Tiron
Comentarii