În perioada 21-25 iunie, la Slatina s-a desfăşurat a XVIII-a ediţie a Concursului Naţional „Căluşul românesc”. La acest concurs au participat 122 de formaţii din întreaga ţară. Aceste formaţii au evoluat pe scena Casei de Cultură din Slatina, conform programării făcute, timp de trei zile. În data de 22 iunie a avut loc o amplă paradă a tuturor formaţiilor înscrise în concurs, paradă la care au participat peste 2000 de persoane.
Între formaţiile participante s-a aflat şi formaţia de căiuţi „Datina”, de la Şcoala Gimnazială Buda – Zvoriştea. Aceasta a intrat în concurs pe data de 23 iunie 2016. A fost singura formaţie care a reprezentat judeţul Suceava. După o evoluţie spectaculoasă, în care copiii au dat tot ce aveau mai bun din ei, au apărut şi rezultatele de care suntem tare mândri – Locul I pe ţară la secţiunea căiuţi.
În ultima zi de concurs a avut loc Gala Laureaţilor, unde au fost înmânate premiile, iar câştigătorii au evoluat din nou. Formaţia a făcut iarăşi spectacol şi a primit mii de aplauze. Cunoscuţi în judeţ ca fiind „Căiuţii de la Zvoriştea”, iar la Slatina „Căiuţii de la Suceava”, aceştia au demonstrat ca deşi sunt mici pot face lucruri mari şi minunate.
Aducem mulţumiri tuturor acelora care s-au ocupat cu organizarea acestui eveniment de o asemenea anvergură. Promitem că vom participa ori de câte ori va fi posibil şi vom aduce doar rezultate deosebite, cu care să se mândrească toţi sucevenii.
Îndrumător,
prof. înv. primar BEATRICE AGAVRILOAEI

























Comentarii