În primele 5 luni ale anului

Suceava, judeţul cu cele mai multe angajări      

Judeţul Suceava ocupă prima poziţie la nivel naţional în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă în perioada 1 ianuarie – 1 iunie 2016. Astfel, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, în primele 5 luni ale anului, în judeţ au fost încadrate 10.355 de persoane. Din acest punct de vedere, Suceava a depăşit cu mult următoarele clasate, respectiv judeţul Timiş, care are cu 1.864 de angajări mai puţin şi Bucureşti, cu 2.054 de ocupări în minus.

În „top cinci” se mai află judeţele Hunedoara, cu 6.670 de încadrări şi Neamţ, cu 5.509.

De menţionat este că, în vederea integrării pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

La începutul lunii iunie, în evidenţele AJOFM Suceava erau 14.266 şomeri, dintre care 3.112 indemnizaţi şi 11.154 neindemnizaţi. Rata şomajului în judeţul Suceava a fost, în mai 2016, de 5,79%, în comparaţie cu media înregistrată la nivel naţional, de 4,61%.

În rândul persoanelor de sex feminin, rata şomajului a fost de 4,92%, în timp ce bărbaţii sunt afectaţi de şomaj în proporţie de 6,55%.

În ţară, în primele 5 luni au fost încadrate 125.960 de persoane, ceea ce reprezintă 34,99% din programul pentru anul 2016. Din totalul persoanelor ocupate în perioada ianuarie-mai 2016, 22.111 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani, 30.346 se încadrează în grupa 25-35 de ani, 32.621 au între 35 şi 45 de ani, iar 40.882 au peste 45 de ani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI