Mi-a dat Dumnezeu picioare lungi, încă funcţionale. Îţi mulţumesc, Doamne, m-au scos din multe încurcături, ştii Tu la ce mă refer! Alţii nu au aşa ceva în dotare şi-şi plâng neputincioşi în barbă. Asta am înţeles, de curând, şi de la o doamnă, care, pozitiv invidioasă, mi s-a destăinuit, pe când îmbătrâneam împreună la semaforul de la Piaţa Mare. După ce am aşteptat o eternitate să se facă verde şi am admirat maşinile plictisite ce ne făceau în ciudă parcă, rulând alene, nu a mai avut energie să o ia la fugă să se înscrie în timpul pe care cineva înţelept l-a alocat acestei acţiuni. Gâfâind, ţinându-se după mine, cu paşi mici şi repezi, la sfârşitul traversării părea mai fericită decât Filipide, mesagerul care le-a anunţat atenienilor victoria de la Maraton. Ăla a decedat instantaneu după aşa o cursă, colega mea de marş forţat părea a-i urma exemplul dacă nu se sprijinea de mine.
Nu am cercetat cine se ocupă de reglarea semafoarelor. Sinceră să fiu, în unele zone nici nu le văd utilitatea. Specialişti mai informaţi ca mine ştiu de ce le-au amplasat acolo, mă bazez deci pe înţelepciunea lor. Tot ei, probabil, au idee de ce au estimat că trebuie 45 de secunde sau ce-or fi reprezentând cifrele alea care curg în semafor, pentru o stradă cu o lăţime de trei metri şi doar 15 pentru una de trei ori mai lată. O altă doamnă (ce să fac, cunosc o mulţime de doamne, sunt suceveancă cu state vechi!) mi-a spus că nu o ţin picioarele să aştepte până se înverzeşte luminiţa. Apasă disperată pe butonul care ar trebui să grăbească apariţia culorii şi, odată începută cursa spre trotuarul opus, trăieşte cu spaima că un şofer nervos o s-o trântească la pământ, ea fiind pe ultima dungă albă…
Bănuiesc că nu o fi ceva simplu, de reglat un semafor. Am scormonit puţin pe Google, să încerc să îmi fac o idee, m-am speriat şi am renunţat. Doamna mea, pe care-am trecut-o strada, mi-a spus că a ajuns să ocolească zonele în care există aparatură din asta neprietenoasă cu picioarele domniei sale şi nu înţelege în ruptul capului de ce e aşa greu de modificat timpii ăia blestemaţi. Nu am avut răspuns pe înţelesul ei.
Doamne, mulţumesc, încă mai pot zbura pe zebră!


























Comentarii