Sistemul ILS de aducere la sol a aeronavelor în condiţii dificile este funcţional pe aeroportul Suceava

Sistemul ILS de tip CAT 2, a fost montat pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava conform graficului, fiind funcţional din data de 23 iunie, a declarat, miercuri, managerul aeroportului sucevean, Ioan Măriuţa.

În cadrul proiectului de dezvoltare aeroportuară, Romatsa a montat un sistem ILS de dirijare a aeronavelor la sol în condiţii meteo dificile.

Sistemul conţine două componente, în partea de sud a pistei fiind amplasate toate componentele pentru partea de emisie-recepţie, de interpretare a datelor pentru avioanele care vin pe aeroportul Suceava la aterizare, pe verticală, iar în partea de nord sunt amplasate instalaţii pentru dirijarea, pe orizontală, spre axul pistei, a aeronavelor în condiţii dificile.

Pentru aterizare, aeroportul Suceava trebuia să aibă condiţii meteo de vizibilitate de 1.200 de metri pe orizontală şi de 60 de metri pe verticală, iar cu acest sistem ILS modern, de tip CAT 2, se poate ateriza şi dacă vizibilitatea e de 350 de metri pe verticală şi de 30 de metri pe orizontală.

Aeroportul mai are alte trei sisteme de aducere a aeronavelor la sol, VOR, VFR şi GPS, iar pista este şi ea dotată cu un sistem de balizaj de tip CAT 2, având cele mai moderne dotări în domeniu.

Măriuţa a mai spus că săptămâna viitoare încep şi lucrările la noul turn de control pentru instalarea hidranţilor, după ce ISU a solicitat, pentru avizare, introducerea şi acestora în proiect.

El a estimat că în câteva săptămâni va fi dat în folosinţă şi turnul de control.

Aeroportul Suceava este funcţional de la sfârşitul lunii octombrie 2015, după ce a fost modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană.

Pe aeroportul Suceava operează, în prezent, curse Tarom Suceava­-Bucureşti şi cursa charter Suceava-­Antalya, iar din 3 august va opera Wizz Air cu destinaţia Milano­-Bergamo, cu o frecvenţă de două curse pe săptămână, iar din 19 august cursa Londra­-Luton, cu patru frecvenţe săptămânale.

De pe aeroportul sucevean ar urma să fie deschise curse spre Charleroi (Belgia), Roma (Italia) şi Barcelona (Spania).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: