Motto: „Magni nominis umbra”
(lat. „Umbra unui nume mare”)
Poetul latin Lucan, în Pharsalia
Aş vrea ca ce scriu acum să se bazeze pe inabilitatea mea de a înţelege subtilitatea de gândire a domnului preşedinte Klaus Iohannis care, în măreţia sa, îmi întunecă aria vizuală; dai pe de lături şi te trezeşti cu oiştea-n gard. Sub platoşa lui „magister dixit”, rostirile sale sentenţioase sunt chintesenţa înţelepciunii dobândite la primăria Sibiului, există acum, la nivelul întregii ţări, care pot deruta prin simplitatea lor, încât rămâi extaziat şi îţi zici că puteai să spui şi tu, numai că n-ai făcut-o. Cu toate acestea, nu toate îi ies după chef şi pofta inimii, şi nu mai departe decât arhicunoscuta formulă „Guvernul meu”, adică un guvern liberal, nu acesta al lui Cioloş, nu-i iese, se tot amână până la al doilea mandat, dacă îl lasă adversarii să mai stea la Cotroceni. Oricum, el se simte tare pe poziţie din moment ce, din raţiuni superioare, i-a cerut demisia şefului SRI, cunoscut după formula păguboasă „Fiţi ungurenii mei!”, MRU cum i se spune, pe motive de el ştiute, dar noi credem că din cauza intenţiei SRI-istului de a candida la preşedinţie în 2019, caz în care adio cele două mandate preconizate. Cred că MRU a fost perceput ca un pericol, deoarece, din punct de vedere intelectual, este cu câteva clase mai sus decât Klaus Iohannis, că dacă n-ar fi fost aşa actualul preşedinte nu făcea gafa aceea cu flota comună româno-bulgară, bineînţeles sub egida NATO, ca să fie o prezenţă activă în Marea Neagră. Omul nostru nu ştie că Bulgaria, cu toată aplicarea ei spre apus, se simte legată, prin origine şi istorie, de Rusia, spre care vrea să aibă o uşă deschisă. Poate că i-au spus consilierii să nu se lanseze în proiecte irealizabile, dar el, urmărindu-şi propria-i himeră, a dat cu bota-n baltă, trezind reacţia negativă a factorilor de răspundere din ţara vecină. Numai asta, cu flota comună, la care se adaugă alta, cu alte două „Deveseluri” pe teritoriul ţării, mă determină să spun că avem un preşedinte cu o înzestrare intelectuală modestă, făcut pentru execuţie şi ordine, adică un sas normal, românizat, şi n-ar fi nimic dacă ar fi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria politică, bine servit de oameni cărora le străluceşte mintea. Apoi, cum poate fi calificată atitudinea domnului preşedinte care arată cu degetul spre cei certaţi cu legea, când chiar el are probleme cu aceasta? Ne crede proşti? Suportăm orice inepţie? Mistificarea lui în domeniul respectării legii şi a acumulărilor naţionale este, spre regretul nostru, transpusă în domeniul politicii externe, principala sarcină de serviciu, fără să se înţeleagă că una-i să calculezi viteza cu care alunecă un măr pe o scândură şi alta este să asiguri ţării tale siguranţă în faţa pericolelor.
În acest caz nu trebuie să ne mirăm că şi-a făcut loc, aşa de repede, ideea suspendării, şi mulţi spun că Iohannis nu-şi termină mandatul, necum să-l apuce şi pe-al doilea. Dacă această afirmaţie i-ar aparţine numai lui Ponta, persoană interesată, care i-a cerut demisia, n-ar fi luată în seamă, dar, spre surprinderea multora, se înmulţesc cererile de demisie şi suspendare. Care să fie explicaţia acestei atitudini? Desigur, lipsa performanţei economice poate explica multe, mai ales atunci când suntem ameninţaţi că se va ajunge la tăierea pensiilor şi salariilor. Nu-mi vine să cred că cineva, oricine ar fi acesta, ar avea nesăbuinţa şi curajul să anunţe şi să aplice „curba de sacrificiu”. Ar fi ultima gafă, fiindcă fiecare s-ar simţi în drept să spună: „să nu te atingi de salariul meu că te…”. Am înghiţit o dată pastila asta de la Băsescu, dar el „a trecut ţara prin criză”, scuza lui supremă.
Ultima piesă dintr-un joc periculos (o fi chiar ultima?!) o constituie participarea la summitul NATO, de la Varşovia, care aminteşte de Pactul de la Varşovia din care Ceauşescu s-a tot străduit să se retragă. Oare ce-o fi înţeles preşedintele nostru din ceea ce a spus ministrul de externe german în legătură cu ameninţările Alianţei la adresa Rusiei? Atitudinea belicoasă, cunoscută, de a băga băţul prin gard, proclamată cu emfază de aliat, o fi fost temperată de preşedintele Germaniei care ne-a vizitat ţara. Acum, că s-a auzit şi poziţia unui oficial NATO că Rusia este capabilă să acopere rapid toate punctele fierbinţi şi că, la o confruntare militară NATO (SUA, Anglia şi Germania) ar pierde, belicoşii de birou din Bucureşti înghit găluşca şi-şi cumpără arme cu aer comprimat. Se mai poate conta, în condiţiile în care Rusia se simte ameninţată, să mai aibă loc tratative NATO-Rusia? Negocieri sub ameninţare nu cred să aibă loc, dar noi, ameninţaţii, ţintă a rachetelor ruseşti, avem de pierdut şi într-un caz, şi în altul, fiindcă oalele sparte le plătesc cei mici şi slabi. Nu pot decât să deplâng faptul că iar ne-am bazat pe securitatea noastră, pe aliaţi şi că prea repede am luat dorinţa drept realitate. Cei care au băgat ţara în gura lupului trebuie să plătească.
Comentarii