Drepturi şi obligaţii

De curând, Ministerul Educaţiei a lansat spre lectură iar apoi publică dezbatere proiectul de statut al elevului, document (acum de peste 30 de pagini) care, după ce va fi adnotat şi aprobat, va sta la baza regulamentelor şcolare. Aşa cum arată azi, acest text cu aspect (după conţinut…) administrativ-juridic, pare realmente interesant de citit şi de comentat; şi chiar e de dorit să fie citit, comentat şi corectat mai ales de primii beneficiari: elevii şi educatorii. Plus părinţii, despre care aş crede că se regăsesc prea puţin atât în text, cât, mai ales, în extensia sa concretă în realitate. Spicuim (de la capitolul prevăzând „drepturi educaţionale” ale elevului): …de a beneficia de manuale gratuite (de ce calitate?; noi sau străvechi?; la început de an sau la mijloc?); de drepturi din proprietatea intelectuală, ca urmare a unor activităţi de cercetare, creaţie, inovare (de văzut drumul de la vorbă la faptă!); de servicii de informare, consiliere profesională şi psihologică (ministerul ştie de câţi specialişti dispune?!); de acces la baza materială a şcolii (aici e clar: „în limitele resurselor disponibile”!; aceste limite nu sunt ele însele un serios aspect de discriminare?); de evaluare obiectivă şi corectă (frumos zis!) şi de a contesta rezultatele evaluării lucrărilor scrise (spre o reevaluare realizată de profesori de la alte clase; dacă s-ar abuza, subiectiv, de acest drept, s-ar putea ajunge ca tezele, bunăoară, să fie post-corectate încrucişat, la catedra de specialitate a şcolii). Pe de altă parte, în document nu se zice nimic despre latrina din fundul curţii ori, mai elegant, despre… dreptul elevului de a frecventa şcoli neautorizate sanitar. E oare doar o (primă) impresie sau acest text, totodată cu scăpări şi apeluri la un orizont imaginar, constituie şi o probă că statul însuşi se face că uită că are obligaţii mult mai mari faţă de beneficiarii primari ai educaţiei numiţi elevi?