Prin campania naţională EduCab, de strângere de resurse pentru bibliotecile publice din România, biblioteci din 16 localităţi ale judeţului au fost dotate cu carte, mobilier sau calculatoare, Suceava fiind unul din cele zece judeţe cuprinse în campanie. În funcţie de nevoile stabilite pe baza unei liste centralizate de bibliotecile judeţene, bibliotecile din Dorneşti, Dolhasca, Brodina, Muşeniţa, Siminicea, Râşca, Zamostea, Broşteni, Drăgoieşti, Fântânele, Grămeşti, Panaci, Pârteştii de Jos, Horodniceni, Vultureşti şi Hânţeşti au beneficiat de carte sau dotări.
România EduCab a desfăşurat campania naţională de strângere de resurse pentru bibliotecile publice din zece judeţe în perioada octombrie 2015 – mai 2016, concentrându-se pe 140 de biblioteci din Brăila, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Vâlcea. Reprezentanţii campaniei au precizat că fiecare dintre cele 140 de biblioteci locale, majoritatea biblioteci comunale sau săteşti, au primit aproximativ 100 de cărţi noi şi în stare foarte bună, astfel că la sfârşitul anului îşi vor putea casa din fondul de carte existent, aflat în stare precară. În plus, bibliotecile au beneficiat de carte în limba engleză, pentru copii şi adulţi, şi material educaţional multimedia. În cadrul campaniei, s-au acordat bibliotecilor publice 35.290 de cărţi (majoritatea noi sau în stare foarte bună), 858 de articole de mobilier şi 128 de PC-uri şi laptopuri. Majoritatea bunurilor au ajuns deja sau vor ajunge în luna iunie la bibliotecile locale.
România EduCab este o platformă naţională, interinstituţională, interdisciplinară lansată în 2015, cu scopul de „a creşte capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaţionale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabilă în comunităţi”. La nivelul judeţului nostru, s-au implicat în campanie Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Rotaract Suceava.



























Comentarii