Pe scări

Aflându-se în SUA, pe la mijlocul anilor ’30, scriitorului şi ziaristului italian Alberto Moravia i-au atras atenţia, în ziarele americane, poveştile de senzaţie (pe atunci, specifice doar acestora). Iar dintre ele, anume una, chipurile relatată de un miner din Pittsburg, căreia ulterior i-a făcut „un rezumat fidel” pentru cititorii italieni. Iată, în cele ce urmează, rezumatul rezumatului, pentru dvs. Zice-se că minerul acela, opintindu-se în perforatorul pneumatic în fundul unei galerii, din întâmplare dădu de-a dreptul în iad! Ce urmează este relatarea unei deja clasicizate (de la Orfeu încoace…) coborâri în infern, cu deosebirea că, potrivit informaţiilor de (la) suprafaţă ale eroului de primă parte a sec. XX, locul „semăna grozav cu o uzină modernă”. Iar acolo, în adânc, fiecare cum ajunse, potrivit ocupaţiei terestre, era căznit astfel: în loc să fabrice sute de perechi pe ceas, pantofarul se canonea, ca odinioară, cu sula şi cleiul, la un singur papuc; fierarul asuda cu barosul în mână etc., până la fotograful pedepsit a fi pictor şi ziaristul osândit a fi (precum un Homer, să zicem) poet: „În viaţă scriam articole de ziar…; acum iată-mă silit să compun versuri”! Dar ceea ce n-a fost în stare a povesti minerul din Pittsburgh e că s-ar presupune că ajunşi tot acolo (fie ei şi pantofari, fierari etc.) s-ar fi aflat şi cititorii înşişi, supuşi cumplitei cazne de a citi versuri. Aşadar (în loc de altă concluzie), bucuraţi-vă de presa pe care o aveţi!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: