Motto: „In tenui labor”
(lat. „Subiectul este neînsemnat”)
Vergiliu, Georgicele
Din paleta foarte bogată în evenimente ale lunii mai, am considerat că este absolut necesar să mă opresc pe îndelete asupra unui eveniment epocal care a polarizat atenţia lumii rămasă consternată că România, cea de la coada Europei, îşi găseşte timp şi bani pentru lucruri fără valoare, neesenţiale, cum ar fi, de exemplu, dezinfectanţii diluaţi din spitale, vaca bună de muls a mass-media, sau scutul de la Deveselu, devenit operativ în clipa în care scriu. Dar ce importanţă au toate faţă de ziua regalităţii – 10 mai?! Trebuie că s-au prostit cu totul politicienii noştri, cu şi fără funcţii, de au trecut în rândul sărbătorilor naţionale această zi care, e bine de ştiut, şi-a pierdut din semnificaţie. Faptul fiind consumat, mă întreb cine a suportat toată cheltuiala cu ceremonia, spectacolul, prezenţa gărzii, deplasarea oamenilor, mâncarea şi băutura etc.
Amintiţi-vă că am promis, încă din 30 martie a.c. (vedeţi „Furtună într-un pahar cu apă”), că voi accentua ce se ştie şi, mai ales, ce nu se ştie despre dinastie, monarhie şi regalitate, ca nu cumva, din neştiinţă şi nebăgare de seamă, să schimbaţi dinastia de Hohenzollern cu dinastia Duda de Râpa Galbenă şi Şorogari. Acest Duda, actoraşul fudul, cum îi spun eu, habar n-are că el, ca individ de sex masculin, nu este, în ecuaţia dinastiei şi regalităţii, decât ce este trântorul norocos pentru matca albinelor. Dar nici Margareta lui nu are, după acte şi legi, vreun drept la tronul României, în cazul în care românii vor considera, în indiferenţa lor, că nu au ce pierde dacă va avea loc restauraţia. Dacă vreţi să scăpaţi de pacoste, parlament, guvern şi preşedinţie, intraţi puţin în ceea ce ex-regele Mihai i-a zis „restitutio in integrum”, să vedeţi cum şi ce s-a restituit. O să vă luaţi cu mâinile de păr! Paul Lambrino şi prinţesa lui sunt pui faţă de ilegalităţile făcute, cu concursul organelor statului, de familia regală. Să reţineţi că esenţa esenţelor, când e vorba de societate, de oameni, este proprietatea. Dacă-i iei lui Cutărică proprietatea, îi faci inventarul periuţelor de dinţi şi-l laşi în izmene, îl pui la locul lui, mănâncă la cantina săracilor, trăieşte din mila publică.
Ce s-au gândit strategii casei regale? Să se folosească de ziua de 10 mai, ziua când a călcat pe pământ românesc Carol de Hohenzollern, ca să se dea în stambă în faţa naţiei. Cică sunt 150 de ani de regalitate. Adică, vezi bine, abdicarea cu semnătura proprie n-a avut loc, şi-a continuat domnia, şi aşa, în loc de 84 de ani de monarhie (Carol I – 1866-1914, Ferdinand – 1914-1927, Carol al II-lea – 1930-1940; ia tronul fiul său minor, Mihai, care a domnit 3 ani, între 1927-1930, sub regenţă, şi apoi, între 1940-1947, regele Mihai, care a abdicat la 30 decembrie 1947), ies 81 de ani, la care trebuie să adăugăm 69 de ani de republică. Nu voi lua în seamă realizările epocale ale monarhiei şi regalităţii: dacă au aprins o lumânare într-o biserică, au şi construit-o, dacă au dat o bursă unui tânăr merituos, a învăţat toată naţia şi alte năzdrăvănii de acest fel.
Ca să vedeţi şi mai bine că pretenţiile la tron ale Margaretei Duda sunt total neîntemeiate, vă voi cita din Constituţia din 1923, atât de importantă, că a fost repusă în vigoare după lovitura de stat de la 23 august 1944: „Capitolul II. Despre rege şi miniştri. Secţiunea I. Despre rege. Art. 77. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale Regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor”. Reamintesc că pentru descendenţii la tron, la noi s-a aplicat vechea Lege Salică (a francilor salieni) care excludea de la tron femeile. Dacă Margareta n-are, conform Constituţiei, dreptul la tron, nici Nicolae, nepotul ex-regelui, n-are niciun drept, iar Duda degeaba trage sforile şi întinde antenele. Regaliştii vor spune că trebuie schimbată constituţia. Care? Cea din 1923 sau asta din 1991? Modificaţi, dacă vi se pare că e o treabă aşa simplă. Contaţi pe vocea străzii? Această voce poate face guverne, dar niciodată regi. Apoi, aveţi la ştiinţă că tentaţia monarhiei este prea restrânsă, iar dacă vreţi un rege, e bine să ştiţi că nu-l puneţi pe cinci ani ca pe un preşedinte.
Revenind la prevederile Constituţiei din 1923, este lesne de observat că ex-regele Mihai nu are urmaşi la tron. Fără urmaşi, dinastia Hohenzollern se stinge şi va trebui să vă adresaţi, voi, regaliştilor, altei familii domnitoare din Europa, celei din Suedia, de exemplu, a cărei bază a fost pusă de generalul francez Bernadotte, căsătorit cu o amantă a lui Napoleon, împărat al francezilor. Asta aşa, în treacăt, ca să vedeţi cât de nobile şi de cu sânge albastru sunt familiile domnitoare.
Ţara geme şi baba se piaptănă! Oricât de mult v-a plăcut spectacolul de 10 mai, este bine să-l treceţi în categoria burzuluiala dinastiei, costisitoare şi fără sens.



























Comentarii