Înotul la Gura Humorului – pe un trend ascendent în ceea ce priveşte performanţa

 La sfârşitul săptămânii trecute, Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului a găzduit cea de-a IV-a ediţie a concursului de înot „Cupa Primăverii – UPC”. La start s-au aliniat peste 100 de sportivi care au concurat în cinci probe individuale şi două de ştafetă. Lupta pentru obţinerea trofeelor la individual şi pe echipe a fost foarte strânsă, în unele probe departajarea făcându-se la sutimi de secundă. Au fost evidenţiaţi cei mai buni sportivi prin premieri făcute pe categorii de vârstă 2001-2009 la toate probele din concurs, dar şi la individual general unde au fost premiaţi înotătorii care au obţinut cele mai multe medalii. La echipe, locul I, trofeul „Cupa Primăverii – UPC” a fost obţinut de Clubul Sportiv Şcolar Suceava, urmat, la diferenţă mică de puncte, de Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului. Pe locul al III-lea s-a clasat echipa Clubului Sportiv Junior Swim Iaşi.

Printre sportivii cu cele mai bune rezultate legitimaţi la CSŞ Gura Humorului s-au evidenţiat: Chiţac Aurora – aur la 50 m fluture – la doar o secundă de recordul naţional, Corbu Daniel în probele de 50 m bras şi 100 m liber, probe în care a obţinut aur, conducând detaşat încă de la start. Menţionăm şi pe ceilalţi sportivi cu rezultate deosebite: Stehl Mara, Maslovschi Alexia, Bianca Tănasă, Chiţac Victoria, Bejan Dragoş, Mureş Rareş, Mureş Smărăndiţa, Coperza Alecsandra, Chihaia Denisa, Feier Ionuţ, Oanea Darian, Axentioi Ilinca, toţi aceştia contribuind prin performanţele lor la aducerea echipei pe podium în clasamentul general al cluburilor.

În opinia organizatorilor „rezultatele acestei competiţii sunt bune şi foarte bune, fapt ce ne face să credem că înotul la Gura Humorului are un trend ascendent în ceea ce priveşte performanţa sportivilor pe plan regional şi naţional”.

Concursul a fost organizat de CSŞ Gura Humorului în colaborare cu DJTS Suceava, cu sprijinul UPC România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI