Pompierii militari ai Detaşamentului Rădăuţi au intervenit miercuri pentru a salva un bărbat de 43 de ani, din Volovăţ, blocat în puţul unei fântâni.
În timp ce curăţa fântâna, în jurul orei 16, acesta şi-a prins piciorul între două tuburi de beton, la o adâncime de 10 metri.
Pompierii l-au găsit conştient şi au putut colabora cu el pe parcursul operaţiunii.
Un militar legat cu corzi a coborât în fântână pentru a evalua corect şi exact situaţia omului blocat, apoi salvatorii au intrat la treabă cu aparatura din dotare.
Au încercat să folosească mai întâi un depărtător hidraulic, dar greutatea tuburilor nu a permis asta. Au schimbat apoi cu un ciocan pneumatic cu care au decupat în jurul piciorului, iar omul a fost eliberat.
„Victima a fost asigurată şi extrasă în siguranţă la suprafaţă. Un echipaj SAJ i-a acordat primul ajutor medical, după care a transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate” a comunicat ptl. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

























Comentarii