Bărbat din Mureş trimis în judecată pentru că a încercat să mituiască un poliţist din Moldoviţa

> El a încercat să cumpere, cu 200 lei, bunăvoinţa poliţistului care l-a prins cu maşina plină de coarne de cerb şi trofee

Un bărbat din judeţul Mureş a fost trimis în judecată, de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru dare de mită.

Pe 13 ianuarie 2016, Marian Andrei Moldovan a încercat să mituiască un poliţist de la Moldoviţa care l-a prins transportând, fără acte, coarne de cerb şi trofee.

În jurul orei 14, agentul de poliţie a oprit pentru control maşina mureşeanului, în localitatea Raşca. Pe bancheta din spate şi în portbagaj acesta transporta coarnele pe care tocmai le cumpărase de la o persoană din Moldoviţa. El a aflat de la poliţist că, atât timp cât nu deţine documente de provenienţă pe ele, comite o infracţiune, fapt ce va fi consemnat ca atare în procesul-verbal de constatare.

Potrivit unui comunicat al PT Suceava, în acea situaţie, Marian Moldovan a apelat faţă de poliţist la „tehnici de convingere”, sperând că va scăpa fără probleme

„Inculpatul Moldovan Marian Andrei a început să-l roage pe lucrătorul de poliţie să nu ia niciun fel de măsuri şi să-l lase să plece, însă agentul de poliţie i-a cerut să-l însoţească la post. Inculpatul a insistat, spunându-i martorului denunţător că are asupra sa 300 lei, pe care îi oferă pentru «a-l ierta», respectiv pentru a nu-i întocmi dosar penal. Agentul de poliţie l-a refuzat categoric pe inculpat şi i-a spus că trebuie să îl urmeze la postul de poliţie, iar acesta s-a conformat, deplasându-se cu propriul autoturism în spatele autospecialei de poliţie.

Îndreptându-se spre Postul de Poliţie Moldoviţa, urmat de autoturismul condus de inculpat, agentul de poliţie şi-a anunţat superiorii cu privire la situaţia ivită, precum şi organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava” se menţionează în comunicatul Parchetului.

În biroul poliţistului, Moldovan a scos 200 de lei, dar poliţistul a pus distanţă faţă de bani, astfel că acesta i-a strecurat sub nişte documente aflate pe birou.

Acolo au găsit banii şi organele de urmărire penală, care au constatat infracţiunea flagrantă, care a declanşat cercetarea bărbatului din judeţul Mureş pentru dare de mită, în stare de liberate sub control judiciar.

El se va putea apăra de aceste acuzaţii, cât de curând, în faţa judecătorilor Tribunalului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: