La Valea Glodului, Vultureşti, de luni, 29 februarie,

Aproape 900 de pacienţi au rămas fără medic de familie după ce CAS i-a reziliat contractul

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a reziliat contractul medicului de familie Carmen Rotaru de la cabinetul din Valea Glodului, comuna Vultureşti, cu data de luni, 29 februarie, pentru „nerespectarea clauzelor contractuale”, în urma verificării realizate, la cabinet, de reprezentanţii Serviciului de Control de la CAS, ne-a informat purtătoarea de cuvânt a instituţiei, ec. Anda Sălăgean. Ea a mai precizat că medicul respectiv are înscrişi pe listă 885 de pacienţi, care, în condiţiile rezilierii  contractului, se pot înscrie la celălalt medic de familie din comună, dr. Emilia Miron, sau la un altul din vecinătate.

„Conform legii, medicul sancţionat are dreptul la contestaţie, pe care o poate adresa fie Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, direct la  Serviciul de Control, fie la Comisia de arbitraj de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate” a mai declarat Anda Sălăgean.

Contactată telefonic, dr. Carmen Rotaru ne-a spus că reprezentanţii Serviciului de control de la CAS au venit în două rânduri, prima oară depistând servicii declarate la CAS pentru pacienţi care erau internaţi în spital în acea perioadă, în valoare de 38 de lei. La al doilea control, spune medicul, a fost vorba de servicii declarate şi neefectuate.

Medicul a mai spus că va face contestaţie, dar nu a dat detalii despre acest lucru.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI