Fără îndoială că despre deportările în Uniunea Sovietică a nemţilor bucovineni în ianuarie 1945 puteau scrie şi condeie nemţeşti sau româneşti chiar din Bucovina. Faptul că volumul „Deportarea nemţilor bucovineni în Uniunea Sovietică” poartă semnătura fostului director al „Bukowina” Institut din Augsburg, dl dr. Ortfried Kotzian, şi a colegului dumisale, jurnalistul Luzian Geier, alături de cea a universitarei clujene Ioana Scridon, se datorează unei realităţi incontestabile astăzi.
În 1993, dr. Kotzian, cu soţia dumisale, au bătut drumurile judeţului la 25 de etnici nemţi deportaţi în 1945, interviurile cu aceştia constituind substanţa volumului. Din motive temeinice, doar 19 interviuri au fost publicate în volum.
Această carte apare la 25 de ani de când s-a putut vorbi deschis despre deportare şi povesti de către cei ce au fost deportaţi acolo ce li s-a întâmplat. (Interviurile nepublicate au fost foarte lapidare în răspunsuri, intervievaţii temându-se încă să dezvăluie atrocităţile ce-i putea expune, credeau ei, „mâinii lungi” a celor care i-au chinuit acolo). Apoi, de asemenea la început de an, când debutau şi deportările.
Chiar dacă autorii nu sunt bucovineni, meritul nostru este că forumul germanilor de aici a susţinut material (şi cu ajutorul forumului naţional) şi moral apariţia cărţii.
De altfel, amfitrionul lansării volumului sâmbătă, la Muzeul Ştiinţelor Naturii din Suceava, a fost dna Antonia Maria Gheorghiu, preşedinta organizaţiei FDGR – Bucovina.
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unor oaspeţi deosebiţi: Cătălin Nechifor (retras apoi din motive fortuite), Emil Ursu, directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, gazda manifestării, dna Christhine Cosmatu, secretar de stat la Departamentul pentru relaţii interetnice al Guvernului României, dl Serghei Osaciuc, viceconsulul Austriei la Cernăuţi, Otto Hallabrin, directorul „Bukowina” Institut din Augsburg, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Benjamin Jozsa, reprezentantul FDGR – naţional, reprezentanţi ai altor forumuri regionale, ai celor din judeţul Suceava, dar şi ai asociaţiei specifice din Cernăuţi. Au fost prezente, de asemenea, două dintre doamnele de obârşie germană a căror existenţă rămâne definitiv legată de deportări: dna Helene Polluch (82 de ani), efectiv deportată, şi dna Rodica Cojocariu (n. Kipper), născută în Rusia Sovietică, în timpul deportării.
Despre carte a vorbit prof. univ. dr. Ştefan Purici, care a insistat asupra fenomenului deportării ca politică a URSS sub Stalin. Aducerea nemţilor apţi de muncă în URSS în 1945 s-a numit în termeni seci, necruţători „reparaţii de război prin forţă de muncă”. Românii înşişi au plătit asemenea „reparaţii”. Atari evenimente au „lăsat urme adânci în sufletele celor care au suferit”.
Au vorbit apoi autorii cărţii.
Dl dr. Ortfried Kotzian a evocat contextul favorabil creat de parteneriatul şvabo-suceveano-cernăuţean, apreciind că nemţii bucovineni intră astfel în istoria scrisă a deportărilor în Uniunea Sovietică. Cartea este un semn de apreciere a tot ceea ce a realizat acest grup etnic, nenumeros totuşi, din Bucovina în anii de după 1989.
Dna dr. Ioana Scridon s-a canalizat asupra „femeii deportate”, contingentul femeilor fiind mai numeros decât cel al bărbaţilor, iar suferinţele lor mai adânci, ca şi consecinţele, de neşters din memoria lor.
Dl Luzian Geier consideră cartea o stavilă în calea uitării. Ea însumează biografiile unor oameni simpli şi nu-şi propune în niciun fel să incrimineze. „Noi am vrut să se ştie ce s-a petrecut”.
Dna Christhine Cosmatu, bucovineană prin obârşia bunicilor, crede cu convingere că „trebuie să ştim”, iar dl Serghei Osaciuc incrimina politica sovietică care a „lichidat mase, indiferent de etnie”.
Remarcabil momentul de debut al manifestării, când un grup vocal, cu doamne îmbrăcate în costume naţionale germane, a cântat „Oda bucuriei” în limbile germană şi română. Remarcând alegerea melodiei, viceconsulul Austriei la Cernăuţi remarca ulterior: „Bucovina a trăit această bucurie şi are încă multe exemple de oferit Europei”.
După-amiază, autorii volumului s-au întâlnit cu un grup de liceeni. De reţinut din cuvântul viceconsulului Serghei Osaciuc adevărul, relevat de volum, că există un clivaj „între istoria oficială şi cea reală trăită de oameni”, invitându-i pe tineri să asculte poveştile bunicilor, ale părinţilor, izvorâte din asemenea experienţe terifiante.
Întrebarea provocatoare de cele mai multe discuţii a fost care sunt cauzele pentru care atâţia oameni nu s-au mai întors de acolo. Probabil că atunci când se vor deschide arhivele sovietice vom afla mai multe. Doar că, povestea dl Josepf Zigla, de la Reşiţa, că cineva născut în lagăr şi-a căutat înscrierea ei în documentele spitalului din Rusia în care fusese născut. Nu exista acolo vreun document privind naşterea sa…
Comentarii