Pe Calea Unirii din Suceava

Stâlp de iluminat spulberat de un autoturism

accident suceava> Şoferul maşinii a fost scos de un echipaj de descarcerare dintre fiarele contorsionate

Un grav accident de circulaţie a avut loc la finele săptămânii trecute pe raza municipiului Suceava, când o maşină puternică a fost scăpată de sub control de conducătorul auto în timp ce se deplasa pe Calea Unirii. Potrivit datelor pe care le deţinem, accidentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, când un tânăr de 32 de ani, din municipiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe trotuar şi a lovit violent un stâlp al reţelei de iluminat public de pe marginea arterei rutiere. Îngroziţi de cele văzute, ceilalţi participanţi la trafic au sunat de urgenţă la 112, iar la faţa locului s-au deplasat militarii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava cu o autospecială cu apă şi spumă şi cu modulul SMURD (o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă tip B). În paralel, către locul accidentului a pornit şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Salvatorii au luat măsurile specifice, concomitent cu extragerea victimei încarcerate între fiarele unei maşini marca Mercedes. În urma impactului deosebit de puternic, şoferul era inconştient, dar prezenta puls, astfel că i-a fost acordat primul ajutor medical şi a fost apoi preluat de echipajul SAJ, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Ulterior, pompierii militari au monitorizat zona până la sosirea reprezentanţilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Suceava, care, împreună cu echipajele specializate, au asigurat stâlpul de iluminat public. E greu de imaginat viteza cu care se deplasa conducătorul auto dacă, în urma impactului, bucăţi din autovehicul au ajuns să se împrăştie pe câteva zeci de metri, iar stâlpul să se rupă pur şi simplu, rămânând susţinut doar de cabluri. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI