> „Am norocul să cânt pentru nişte oameni care ştiu să-şi aleagă muzica”
Una dintre cele mai bine vândute artiste independente din România, Alexandra Uşurelu, s-a aflat miercuri, 10 februarie, la Suceava, în cadrul turneului naţional „Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”. Ea a susţinut un concert acustic la Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava, alături de producătorul şi compozitorul Bobby Stoica.
Timp de 30 minute, fanii suceveni s-au delectat cu piese de pe albumul „La capătul lumii”, vocea plină de sensibilitate a Alexandrei Uşurelu şi sunetele magice de pian spunând poveşti frumoase de dragoste şi de viaţă.
Publicul, mai precis prietenii artistei, căci Alexandra are o relaţie aparte cu cei care vin să-i asculte muzica, a trecut prin toate stările, ajungând chiar până „La capătul lumii”, acolo unde „sunt zâmbete gratis” ce au „culori şi magie”. Momentul artistic s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi îmbrăţişări calde.
La finalul concertului, Alexandra Uşurelu ne-a declarat că a fost o surpriză frumoasă să vadă un public numeros, deşi a fost o întâlnire de doar jumătate de oră.
„Mi-am dorit să povestesc şi să călătoresc, aşa cum se numeşte şi turneul, în toată ţara, la oamenii care ştiu că aşteaptă să ne întâlnim. Tocmai de aceea, întâlnirile din Cărtureşti sunt cu publicul apropiat, care a vrut neapărat să vină. Simt că mă îmbogăţesc sufleteşte şi asta e cea mai mare bucurie pe care un om care cântă o poate avea: să se întâlnească cu publicul său, să povestească, să facă fotografii. Pentru mine asta înseamnă foarte mult. (…) Am muncit foarte mult împreună cu Bobby, dar vreau să spun că meritul este al publicului, pentru că am norocul să cânt pentru nişte oameni care ştiu să-şi aleagă muzica şi ştiu să se oprească un pic din agitaţie şi să se întoarcă la ei şi la cei dragi”, a declarat Alexandra Uşurelu.






























Comentarii