Protopopiatul Fălticeni

Zorii unui Sinod panortodox

Se cuvine ca din start să subliniez că următoarele rânduri se adresează mai întâi „cunoscătorilor” de teologie şi mai apoi „practicanţilor” de teologie (deşi ar trebui să fie aceiaşi adresanţi), deoarece se impune stăpânirea unor minime cunoştinţe de Istorie bisericească, de dogmatică ortodoxă, de morală şi drept canonic bisericesc. Însă importanţa subiectului vizează pe oricare membru al Bisericii lui Hristos, pe oricare rugător întru dreapta credinţă, pe oricare însetat de mântuire, într-un cuvânt vizează şi viitorul instituţional-administrativ al Bisericii celei „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” din care facem parte (cel puţin la nivel declarativ).

Şi acum să trecem (obiectiv) la subiect:

„Sfântul” şi „Marele” Sinod al Bisericii Ortodoxe va avea loc în insula Creta în perioada 16-27 iunie 2016, renunţându-se la varianta Constantinopol (Istanbul) pe motivul desfăşurării „lucrărilor” într-o ţară ortodoxă. Evenimentul de o mare importanţă istorică se vrea a fi şi sfânt, şi mare, şi al VIII-lea, şi ecumenic, nu doar panortodox (oare hotărârile luate vor începe tot cu „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…” cf. F.A. 15, 28?). La Sinodul propriu-zis, deciziile vor fi luate prin consens (nu prin majoritate simplă de voturi), astfel încât fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală va avea câte un singur vot; din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale vor participa câte 24 de ierarhi, iar Bisericile cu un număr mai mic de ierarhi vor fi reprezentate de toţi ierarhii. (Deci, la Sinodul din 2016, vor participa cam 300 de arhierei din cei peste 900 ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale canonice.)

Cele 10 chestiuni ce urmează a fi dezbătute la Sinodul din 2016 au fost făcute publice (în martie 2015), dar în luna ianuarie a.c., la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambésy – Elveţia s-au stabilit şi aprobat documentele şi regulamentului viitorului Sinod; din blagoslovite pricini, s-a renunţat la punctele 2, 4, 5 şi 9 (pentru că sunt probleme deranjante şi sensibile):

  1. Diaspora ortodoxă. Determinarea jurisdicţiei comunităţilor ortodoxe de dincolo de frontierele naţionale.
  2. Procedura de recunoaştere a autocefaliei.
  3. Procedura de recunoaştere a statutului de autonomie.
  4. Dipticul. Recunoaşterea canonică reciprocă a Bisericilor Ortodoxe.
  5. Uniformizarea calendarului sărbătorilor.
  6. Reguli şi impedimente pentru Taina căsătoriei.
  7. Regula postului în lumea modernă.
  8. Relaţia cu alte confesiuni creştine.
  9. Mişcarea ecumenică.
  10. Contribuţia creştinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.

Puţină lume ştie că pregătirile pentru un Mare Sinod au început încă din anii ´20 ai secolului trecut şi că a existat o Comisie Panortodoxă care a dezbătut, de-a lungul a decenii, condiţiile de desfăşurare a unui astfel de eveniment. Pregătirea Sinodului panortodox a început de la şedinţa panortodoxă de la Rodos, din anul 1961, fiind continuată în 1963 şi 1964, când s-au stabilit temele care urmau să fie discutate, lucru înfăptuit în anii 2014 şi 2015.

Ca o notă informativă, alături de acest „decalog” iniţial al agendei viitorului Sobor al Ortodoxiei vă prezint un „heptalog” al Ortodoxiei anilor ’20 necesar pentru a se face o paralelă de studiu şi opinii:

  1. Chestiuni generale: revedere a dreptului canonic pentru o adaptare la nevoile timpului (?); eventualitatea unor legături mai strânse cu celelalte „Biserici creştine”;
  2. Chestiuni dogmatice: reafirmarea principiului inviolabilităţii dogmelor stabilite în cele şapte Sinoade Ecumenice; validitatea „botezului” ereticilor şi ale celorlalte „Taine”;
  3. Chestiuni administrative: stabilirea formalităţilor constituirii sinoadelor ecumenice şi locale; întărirea legăturilor inter-bisericeşti;
  4. Chestiuni liturgice: corectarea şi editarea cărţilor sfinte; reforma predicii, a ritualului liturgic şi a muzicii bisericeşti; reducerea numărului posturilor de peste an; cultul sfinţilor;
  5. Chestiuni relative la cler: recăsătorirea preoţilor văduvi; criza vieţii monahale; veşmintele preoţeşti în viaţa zilnică;
  6. Chestiuni referitoare la calendar: îndreptarea (aproape gregoriană) a calendarului acceptată de unele Biserici Ortodoxe;
  7. Chestiuni sociale şi morale: politică religioasă; filantropie şi asistenţă socială; comuniune şi schismă.

Toate aceste „puncte” sunt preluate şi rezumate dintr-un articol al lui Nae Ionescu: Sinodul Ecumenic Ortodox, apărut în „Cuvântul”, an III, nr. 463, 26 mai 1926, p. 1.

Reluând „decalogul” de pe ordinea de zi a lucrărilor Sinodului din 2016, se impune o detaliere şi o completare informaţională.

Referitor la diaspora şi jurisdicţiile canonice ale Bisericilor naţionale, trebuie menţionat că diaspora aparţine canonic doar Patriarhiei ecumenice de Constantinopol, iar consensul de a figura mai mulţi ierarhi pe criterii naţional-etnice pe acelaşi teritoriu este străin de duhul şi canoanele Ortodoxiei. Ca şi cum Sf. Ier. Patrichie ar fi exclusiv episcopul populaţiei romane din Britania secolului al V-lea, sau Sf. Ier. Inochentie al Alaskăi ar fi doar mitropolitul ruşilor din peninsula (acum americană) amintită.

Cu privire la autocefalie, de-a lungul (şi de-a latul) istoriei aceasta a avut la bază şi o premisă naţional-administrativă, precum şi o implicare politică, câteodată temeiluită pe conjunctură, disponibilitate şi şantaj, şi mai puţin pe consens bisericesc. Este o problemă „spinoasă” (problema bisericească a Basarabiei cu două jurisdicţii bisericeşti, a Ucrainei filofilaretiste, a Osetiei…) şi, în loc să se găsească rezolvări canonico-duhovniceşti, s-a trecut „în rezervă” până la… sfântu’ aşteaptă.

Autonomia bisericească n-ar trebui să depindă de autonomiile, independenţele şi suveranităţile politico-naţionale sau etnico-teritoriale, dar nici să fie tributară unor interese bisericeşti, idei mesianice şi filetiste ale celei „de-a treia Rome” (Moscova) sau ale celei „de-a patra Rome” (Bucureştiul – ideea aparţine lui Nicolae Iorga), nici unor habotnicii panslave sau unor grandomanii şi filautii elene. Din păcate, recunoaşterea autonomiei bisericeşti (doar) pe criterii eclesiale pare utopică.

Dipticul sau ordinea canonică a ierarhiei episcopale se prezintă astăzi ca un conflict mocnit între canonica „Pentarhie” (stabilită la Constantinopol în 381), adică ordinea: Roma (căzută în erezia papistăşească, deci acum exclusă), Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, şi între adepţii „rearanjării” treptelor scării dipticelor pe criterii cantitative, calitative sau economico-sociale, astfel încât o nouă ordine (iertaţi-mă pentru expresia new-age-istă!) ar arăta aşa: Patriarhia Moscovei – cea mai mare Biserică Ortodoxă autocefală din lume, Patriarhia Română – a doua Biserică Ortodoxă ca mărime, urmate de Bisericile Greciei, Serbiei, Bulgariei, Ciprului şi, abia la urmă, de foarte slăbitele Patriarhii tradiţionale (din ce a mai rămas din „Pentarhie” după stăpânirea islamică şi Marea Schismă de la 1054). Personal, cred că acest punct nici n-ar mai trebui să umple timpul discuţiilor, dacă s-ar face apel la hotărârile Sinoadelor ecumenice şi la istoria bisericească universală; dar, deh, mândria face casă bună cu rangul.

Parcă uitându-se de schismele intra-ortodoxe de după 1923, în ceea ce priveşte calendarul (încă) se doreşte (slavă Domnului că nu este dorinţă unanimă!) să se intervină şi la mutarea în zi de duminică a sărbătorilor din timpul săptămânii, dar devine actuală şi o nouă încercare de aducere la acelaşi numitor comun prin acceptarea consensuală a îndreptării calendaristice din anii ’20 ai veacului trecut. Mai stringentă şi strigătoare la cer este bazaconia papistă de a celebra Sfintele Paşti la dată fixă, mai exact pe 14 aprilie al fiecărui an, idee drăcească ce a primit deja un răspuns: Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române: „Vă asigur că Biserica Ortodoxă Română şi toate (?) celelalte care au acceptat calendarul gregorian vor primi cu bunăvoinţă o asemenea iniţiativă”. Din partea cui vorbeşte? Cine este el să asigure? Pe ce considerente? De parcă Dumnezeu ascultă propunerea infailibilului de la Vatican sau ţine cont de părerea unui guguştiuc din Dealul Patriarhiei, sau Sfânta lumină de la Paşti vine programată după ceasornicul de la bazilica San Piedro din Roma. Unde nu este frică de Dumnezeu, nici înţelepciunea nu-şi găseşte locul!

În ceea ce priveşte căsătoria, se vehicula în şedinţele interortodoxe trecute o reformă pe baze teologumenice a impedimentelor recăsătoririi preoţilor (divorţaţi sau văduvi), a căsătoririi episcopilor, a căsătoririi călugărilor ce leapădă chipul îngeresc şi, mă iertaţi dacă vă tulbur cu această informaţie, posibilitatea acceptării (sub diferite pretexte şi scuze) a cuplurilor homosexuale (problemă ridicată de ÎPS Ioannis Zizioulas – mitropolit ortodox de Pergam ce a stârnit opoziţia comună a Bisericilor ortodoxe negreceşti). Deci sodomizarea bate la uşile Bisericii… Dar la Sinaxa de la Chambésy s-au accentuat (spre domolirea progresiştilor şi spre alinarea alarmiştilor) câteva hotărâri ferme: „căsătoria” persoanelor de acelaşi sex este imposibilă; se interzice căsătoria celor care sunt înrudiţi prin legături de sânge; se admite a doua şi cel mult a treia căsătorie (poligamia şi a patra căsătorie sunt excluse); se interzice căsătoria celor care au primit tunderea monahală; nu se poate căsători nimeni după primirea hirotoniei; (prin iconomie) se acceptă căsătoriile ortodocşilor cu alţi creştini, dacă copiii vor fi botezaţi şi educaţi în Biserica Ortodoxă, dar căsătoriile cu persoane de alte religii nu se acceptă.

Chestiunea postului în concepţia unora se vrea reformulată şi modernizată prin dezlegări la peşte, lapte şi ouă după exemplul vaticanist, prin scurtarea perioadelor, printr-o derogare parţială a postului pentru mireni în detrimentul postirii „clasice” pentru monahi. La Sinaxa din ianuarie s-a stabilit că nu se anulează absolut nimic din tezaurul Sfinţilor Părinţi, ci doar se subliniază importanţa postului, iar aplicabilitatea iconomiei este lăsată la latitudinea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale.

Referitor la relaţiile Ortodoxiei cu alte confesiuni creştine tendinţa este clară, postmodernistă şi paralelă cu Ortodoxia, de nivelare a diferenţelor dogmatice, liturgice şi ascetico-mistice, prin concesiuni doar din partea „învăţaţilor” şi reprezentanţilor ortodocşi.

Mişcarea ecumenică înlocuieşte de aproape un veac Predania pravoslavnică cu ideii gnostice şi scolastice apusene, secularizează viaţa duhovnicească şi aggiornamentează Tradiţia după mersul lumii corecte politic, toate într-un ghiveci para-creştin depus în oala Comisiei Mondiale a Bisericilor şi plin de picanterii sincretice. Pe bună dreptate, aceasta este o problemă ecleziastică cu privire la Biserică ca unitate şi organism teandric, o unitate şi organism care sunt stabilite nesigur de către sincretismul ecumenic contemporan.

 Cea mai „arzătoare” problemă a Bisericii pare să fie răspunsul practic la întrebarea: Cum putem noi să implementăm lozinca „farmazonă” a Revoluţiei franceze – pace (libertate), fraternitate şi egalitate în viaţa duhovnicească a ortodocşilor? Într-adevăr, fără aceste „virtuţi” seculariste, după mintea unora, nu ne vom putea mântui…

Convocarea unui Sinod Panortodox este într-adevăr o mare necesitate pentru viaţa Bisericii Ortodoxe, având în vedere că istoria şi naţionalismul ne-au izolat foarte mult, încât Biserica Ortodoxă nu se mai prezintă ca o Biserică unitară şi indivizibilă. Părerea că al VIII-lea Sinod va fi unul străin de Duhul Ortodoxiei este de mult răspândită printre creştini, căpătând uneori (pe baza unor „profeţii”) forme apocaliptice. Am nădejdea că principiul consensului, buna pregătire a ierarhilor, dar mai ales harul Duhului Sfânt (care este lucrător în Biserică până astăzi şi „ne va călăuzi la tot adevărul” – In 16:13) vor asigura o bună desfăşurare şi formularea unor hotărâri ortodoxe şi ortopraxice.

În privinţa acestei Sinaxe a-toată-Ortodoxia, Întâistătătorul Bisericii Ortodexe Române, PF Daniel, semnala: „În mod paradoxal, Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult dialogurile oficiale internaţionale cu alte biserici (? – n.a.) decât dialogul şi cooperarea între ele. În prezent, este nevoie de mai multă consultare şi cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în faţa a trei mari provocări ale lumii de azi: secularismul sau indiferentismul religios, care afectează negativ familia ortodoxă tradiţională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxă şi misiunea ortodoxă în societate; fenomenul migraţiei, care generează noi probleme sociale şi pastorale, mai ales când migraţia este cauzată de război sau persecuţii, cum se vede azi în Siria şi în alte părţi ale lumii; criza economică şi financiară, care ne cheamă la mai multă solidaritate cu oamenii săraci, bolnavi şi singuri”. La aceste probleme nerezolvate s-ar mai putea adăuga probleme de bioetică (contracepţie, concepţie in-vitro, clonare, donare de organe, părinţi surogat…), de drept canonic (canoane epitimice pentru diferite patimi actuale), de morală creştină sănătoasă, de relaţionare cu actualele forme instituţional-administrative ale statului…

Aşadar acest Sinod poate că va fi mare ca desfăşurare de „forţe” şi tam-tam media, dar panortodoxia lui deja şchioapătă (datorită unor tensiuni între Patriarhia Antiohiei şi cea a Ierusalimului privind jurisdicţia asupra Qatarului, între Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Ortodoxă Autocefală a Poloniei, între Patriarhia Rusă şi Biserica Georgiei ş.a.), Sfânt nu poate fi, ci cel mult sfinţit (datorită sfinţiţilor clerici participanţi), iar pretenţia de a fi al VIII-lea Ecumenic este tendenţioasă şi neconformă istoric, căci ar trebui să uităm de Sinodul din 879 de la Constantinopol (unde s-a condamnat eresul „Filioque” şi a fost numit „al VIII-lea Ecumenic” de către Theodor Valsamon (sec. XII), Sf. Nil al Thesalonicului (sec. XIV), Nil de Rhodos (sec. XIV), Sf. Simeon al Thesalonicului (sec. XV), Sf. Marcu al Efesului (sec. XV), Sf. Dositei al Ierusalimului (sec. XVII) ş.a.) sau de Sinodul din 1351 de la Constantinopol (care a formulat învăţătura despre har şi energiile necreate, propusă de Sf. Grigore Palama şi care l-a făcut pe Nil de Rhodos, marele canonist şi ierarh, să considere Sinodul din 1351 drept „al IX-lea Sinod Ecumenic”).

Sfântul Iustin Popovici ne pregătea să ne aşteptăm de la acest Sinod panortodox la „un singur rezultat: schisme, erezii si pierderea multor suflete”, iar Congresul panortodox din 1923 (10 mai – 8 iunie) de la Constantinopol ne-a dovedit în parte acest lucru. Să privim cu nădejde, discernământ şi atenţie lucrurile ce vor urma!

Oare cum va arăta Ortodoxia după Rusaliile din acest an?!

Pr. GABRIEL CIOFU

Parohia Baia

Print Friendly, PDF & Email

2 Comentarii

  1. respingerea anumitor teme de discutie (mai ales autonomia unor biserici ortodoxe – din ucraina, macedomia, muntenegru, etc.), va duce la mari disensiuni! astept cu mare curiozitate crestineasca acest sinod…dar prea se vad influientele majore ale bisericii putiniene!

  2. pare curios, dar nu vad ca tema de discutie la acest sinod, relatiile clericilor cu credinciosii, desi biserica nu inseamna din fericire, doar clerul, care se autopomeneste de multe ori in timpul serviciului religios, uitandu-ne pe noi, cei multi si rabdatori! nu vad nimic despre bogatiile nemasurate acumulate de unii clerici (episcopi, preoti), adica masini ultrascumpe, case, pamanturi, despre traficul masiv de bani, despre luxul straielor bisericesti (fir de aur, pietre scumpe, etc.), nimic despre smerenia de care ar trebui sa dea dovada fetele bisericesti, nimic despre modul cum postesc cinstitele fete bisericesti …(sa ne explice cum tin postul Pastelui, daca chiar il respecta punct cu punct..,,doar paine si apa seara”, cum poate respecta acest post un elev, student, lucrator in diferite meserii?? si daca respecta postuirle numeroase, de peste an, de ce sunt atatia clerici grasi???)..nimic despre bisercile ortodoxe orientale, nimic despre bisericile autonome si sunt milioane de credinciosi afiliati la acestea..ce faceti cu ei? unde ii trimiteti??? parinte, daca IISUS HRISTOS, era la fel de arogant cum sunteti cuviosiile voastre (numai noi orotodocsii ne mantuim!), se alegea praful de crestinism!! El a fost rabdator cu toti pacatosii si necredinciosii si i-a iubit si-i iubeste pe toti..a stiut sa-i atraga spre credinta, dar cu umilinta, nu cu aroganta! chiar as vrea sa stiu: cand va intalniti cu clerici catolici, protestant, neo-protestanti (ca va intalniti, din diverse motive!), cum ii apelati? bai schismaticilor, bai ereticilor!!! cand ati primit mobilier pentru fel de fel de asezaminte religioase din romania, de la ,,schismatici” plus alte dotari, nu era mobilier de la schismatici si eretici??? cand u.e si alte organisme internationale au dat bani pentru diferite biserici, inclusiv de la muntele athos, nu erau bani de la eretici si schismatici??? smerenie parinta si umilinta, ca asa ne invata IISUS HRISTOS! p.s. am inteles din diferite prezentari, ca locul unde se va desfasura viitorul sinod, este utilat modern cu de toate..sa fie ceva de cinci stele, la cativa metri de mare!!!!! unde este austeritatea calugareasca?????

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: