Lucrările pentru reabilitarea Gării Iţcani sunt deja contractate

GARA ITCANI

> Accesul călătorilor a fost restricţionat din motive de siguranţă

Lucrările pentru reabilitarea clădirii Gării Iţcani sunt deja contractate, iar demararea acestora este programată după aprobarea filei de plan pentru anul 2016 şi după emiterea autorizaţiei de construire, demersurile în acest sens fiind deja întreprinse, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Până atunci însă, potrivit acesteia, accesul publicului în anumite zone ale staţiei CFR Suceava Nord (Iţcani) a fost restricţionat pentru evitarea producerii unor accidente în timpul tranzitării, în condiţiile în care clădirea prezintă risc în exploatare. Concomitent sunt luate măsuri de asigurare a condiţiilor necesare traficului de călători în alte zone din staţie.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA a mai arătat că propunerea financiară a SRCF Iaşi aferentă acestui obiectiv pentru anul în curs este de două milioane de lei.

Directorul Regionalei CFR Iaşi, Radu Pipa, a declarat în octombrie anul trecut că Gara Iţcani este în programul de reabilitare din 2012, dar că nu s-­au putut efectua decât lucrări de întreţinere, întrucât nu s­-a obţinut autorizaţia de construire pentru că certificatul de atestare este la Cernăuţi.

GARA ITCANI exteriorDirectorul Regionalei CFR Iaşi a menţionat că lucrările de restaurare şi consolidare costă 2 milioane de euro, fiind selectată şi firma care să le efectueze, însă doar după obţinerea autorizaţiei de construire. El a spus că, din cauza degradării, s-­a luat în calcul chiar închiderea totală a gării pentru evitarea producerii unor incidente, dar că s-­au executat lucrări de întreţinere şi reparaţii.

Clădirea Gării Iţcani este monument de arhitectură, fiind înscrisă în Lista monumentelor istorice sub numele Gara Suceava Nord­-Iţcani. Gara Iţcani a fost construită în 1876, în perioada administraţiei austriece în Bucovina, fiind atunci situată la frontiera austro-­română. Este o construcţie cu două niveluri, realizată după modelul unor gări din zona centrală a Europei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI