Motto: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”
Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul
Poate că am fost obişnuit eu cu politica aceea de colaborare, de neamestec, de independenţă şi suveranitate, de avantaj reciproc, despre care se zice pe nedrept că a fost a lui N. Ceauşescu, de fapt erau principiile lansate la Conferinţa ţărilor nealiate, de la Bandung, din 1955, dar, pentru că le repeta atât de des, treceau ca vorbe ale lui, rostite într-o lume bipolară, când se ferea de URSS şi se apropia de apus, de mi-au căzut aşa grele, ca o mâncare prea grasă, vorbele sentinţă spuse de preşedintele Iohannis acum vreo două săptămâni: „Decât slugă la ruşi, mai bine slugă la americani”. Această vorbă gravă, trecută de presă sub tăcere, m-a dus cu gândul îndărăt şi mi-am zis: cât de cizmar şi de ţăran era Ceauşescu – despre care se vorbeşte destul de des, fără să poată fi scos din istorie, ne raportăm mereu la el! –, n-a renunţat niciodată la independenţă şi suveranitate (a lui şi a ţării!), nu s-a recunoscut explicit omul cuiva, n-a făcut jocul apusului şi, mai ales, nu şi-a dat drumul la gură ca să spună inepţii.
În orice stare de spirit ar fi fost domnul Iohannis, oricât i-ar urî pe Ponta, pe Dragnea, pe cei care nu sunt cu el, n-ar fi trebuit el, de la înălţimea funcţiei, să fi rostit asemenea prostie. Dar se vede treaba că păcătoasa de politică nu-l lasă în pace, îl roade pe dinăuntru, nu-l lasă, cum ar trebui să fie, neutru şi la locul lui, îl trimite pe extremă, iar extremismul e ca apa în bocanci. Dând dovadă de lipsă de tact (aş zice de altceva, dar nu se cade!), a croit una de să ne crucim, ca să ştim cu cine aveam de-a face, încât ţi s-a tăiat orice posibilitate de a alege o altă cale: adică, domnule preşedinte, eu nu vreau să fiu sluga nimănui. Ne-ai arătat, nici nu se putea mai bine, starea şi locul. Deci asta era parteneriatul strategic! Slugă fără pretenţii! Nu puteai zice şi tu, ca preşedinte de ţară, că nu eşti sluga nimănui, ca să ne simţim şi noi mai bine, să fim străbătuţi noi, cei care nu te-am ales, de o satisfacţie, de a creşte în ochii noştri. Dar, se spune, în tot răul este şi un bine. Spunând ce-a spus, domnul preşedinte ne arată explicit că pământul are două puncte cardinale, până a spune că pentru foarte mulţi pământul avea numai un singur pol, cel de apus. De celălalt, cel rău, de care trebuie să te temi, afli doar atunci când preşedinţii noştri vor să ne arate că sunt şi ei ceva, se bagă în seamă, ca să facă pe plac stăpânului, fără să-şi dea seama că toarnă gaz pe foc pe nişte relaţii şi aşa deteriorate rău de tot. După tot ce s-a zis despre Rusia, despre Putin, ne putem aştepta la altceva decât la ameninţări? Este bine să ştie şi cei care cred, dintr-o raţiune greu de detectat, că Rusia nu se coboară la mintea proastă a unor „parteneri”, că, dacă ar vrea şi ar urmări asta, ne-ar ocupa înainte de a ne veni cineva în ajutor.
Acum, când se ştie că Ţările baltice nu pot fi apărate de NATO şi că Rusia le-ar putea ocupa în maximum trei zile, ar trebui, în „interesul naţional”, să ne temperăm elanul războinic. De aceea, NATO – SUA au luat măsura de a aduce, în această parte a Europei, din nord şi până în sud-est, mai mult armament greu, mai mulţi soldaţi. Poate că n-ar fi rău să ne păstrăm luciditatea şi să acţionăm şi cu capul nostru că, fiţi siguri, împărăţia de la răsărit se poate lăţi şi peste toată ţara noastră, cum s-a mai întâmplat în istoria mai veche şi mai nouă. Cât priveşte armata NATO – SUA, nu găsesc niciun prilej de bucurie. Era bine dacă aveam, pentru apărare, armele noastre, pentru că trebuie să le amintesc războinicilor de cabinet că, începând cu toamna târzie a anului 1940, România de atunci a primit, mai întâi, o tranşă de soldaţi şi ofiţeri germani de 22 de mii, care a tot crescut până la o jumătate de milion, cu arme şi bagaje, cu tancuri şi avioane, însă armata română a rămas modest înzestrată cu cele necesare unui război. Ştiţi ce s-a ales din „pasul de gâscă”? Ştiţi ce s-a ales de noi? Praful şi pulberea! Uitaţi-vă la politicienii noştri care, din nepăsare şi prostie, pregătesc dezastru pentru popor şi ţară, lăsându-ne fără arme, fără armată, fără armament modern, descoperiţi peste tot, dar cu gura mare.
Toţi cei care se cred apăraţi şi la adăpost să aibă la ştiinţă că ameţeala Rusiei de după destrămarea URSS, în 1991, a trecut, n-aţi profitat, acum suportaţi şi răbdaţi, şi mai ales fiţi precauţi şi nu vă băgaţi între cei mari, că veţi fi striviţi fără milă. De altfel, am asistat la o temperare a zelului războinic, la o analiză pertinentă a situaţiei geopolitice şi geostrategice a zonei noastre; se vede, s-a văzut că oamenii realişti, cu capul pe umeri, nu se avântă la aprecieri şi invective, nu ameninţă cu băţul prin gard şi nu se poate spune că aduc Rusia la noi sau că îndreaptă ţara spre est. Poţi fi mic, dar, dacă eşti mic şi fără demnitate chiar nu eşti nimic şi, cu cât eşti mai nesăbuit, cu atât vei îndepărta de ţară şi tezaurul, şi Basarabia. Sta-v-ar în gât, „poghibale spurcate ce sunteţi”, industria de fiare vechi, tancurile şi avioanele, flota şi tot ce-aţi prăduit şi distrus!
Comentarii