Prefectul a retras ambulanţa din Vama Siret

Prefectul Constantin Harasim a dispus ieri retragerea ambulanţei care fusese alocată punctului medical înfiinţat în Vama Siret pentru triajul epidemiologic al persoanelor care intră în România din Ucraina pe fondul situaţiei generate de epidemia de gripă porcină care evoluează în Ucraina.

Harasim a spus că, în primele 24 de ore de la instituirea acestui punct medical, nu a fost identificat niciun suspect de gripă şi, ca urmare, s­a dispus ca ambulanţa să fie retrasă şi să fie solicitată în caz de nevoie.

El a explicat că în cazul în care există suspiciuni de gripă privind unul dintre călătorii care vin din Ucraina, acesta nu se mai poate urca în mijlocul de transport cu care a venit, ci trebuie preluat de o ambulanţă şi transportat la o secţie de boli infecţioase de la un spital din zonă.

Prefectul a mai precizat că punctul medical îşi continuă activitatea, iar, în funcţie de evoluţia situaţiei din Ucraina, se va decide în consecinţă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI