În a sa Istorie în versuri polone a Moldovei şi Ţării Româneşti, cronicarul Miron Costin afirma „mare nevoie este a scrie de dânsele (de cetăţi, n.n.) de cine ar fi făcute, că cât am nevoit şi am cercat să ştiu ceva, de ce neam făcute sunt, un cuvânt, o pomenire n-am putut a afla”.
Cetatea Albă, cândva o poartă a Liovului la Marea Neagră şi punct de legătură al Trapezuntului bizantin, de unde veneau mărfuri rare şi scumpe care ajungeau în Europa centrală şi occidentală, cetate despre care Nicolae Iorga spunea că este „cea mai importantă construcţie militară din România”, a atras atenţia multor istorici, atât români cât şi străini, amintind în treacăt pe A. A. Kocjubinskij, Ernst von Stern, P. Nicorescu N. Iorga şi Gr. Avakian, V. Şahnazarov, Constantin C. Giurescu, M. Şlapac şi Ionel Cândea.
După 14 ani de investigaţii, atât în izvoarele româneşti, cât şi în cele ruseşti şi ucrainene, Vitalie Josanu urmăreşte în volumul “Monument al civilizaţiei medievale româneşti la marea cea mare : Cetatea Albă –Moncastro” , Bucureşti 2014, în peste 700 de pagini, câteva aspecte legate de evoluţia în timp a acestei impunătoare construcţii, începând din a doua jumătate a secolului al VII-lea înainte de Hristos, când grecii milesieni au întemeiat o colonie pe malul de apus al limanului Nistrului, colonie ce şi-a luat numele de la cel purtat pe atunci de fluviu – Tyras, urmărindu-i apoi evoluţia în timpul stăpânirii tătare, apogeul, în secolul al XV-lea, când cetatea a jucat un rol de seamă în viaţa economică şi politică a Moldovei, precum şi declinul. Revigorarea “drumului tătăresc” în secolul al XIX-lea de către autorităţile ţariste, prin devierea drumului de la Liov spre Kiev, cu capăt final la Odessa, a pecetluit soarta Cetăţii Albe şi a exclus definitiv oraşul de pe harta motoarelor economice ale Mării Negre şi ale regiunii sud-est europene.
Volumul, apărut sub auspiciile Fundaţiei Collegium XXI, prefaţat de acad. Răzvan Theodorescu, este structurat în opt capitole, începând cu o prezentare a ceea ce a însemnat revitalizarea economică a Mării Negre, de la spargerea monopolului bizantin, la constituirea sistemului colonial genovez, la momentul stăpânirii tătare şi apoi la instituirea controlului statului medieval moldovenesc, la căderea Chiliei şi a Cetăţii Albe. Un capitol foarte generos ca număr de pagini, (peste 130) prezintă etapele construirii Cetăţii Albe.
Un loc aparte în acest volum îl ocupă prezentarea amănunţită a momentului înfiinţării Mitropoliei Moldovei, implicaţiile politice şi spirituale ale acestui episod al afirmării şi consolidării statalităţii româneşti la răsărit de Carpaţi, precum şi analiza pertinentă a episodului Sf. Ioan cel Nou, sfânt trapezuntin martirizat în preajma anului 1330, ale cărui sfinte moaşte aveau să fie aduse la Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun şi păstrate într-o raclă de certă influenţă genoveză, devenind astfel ocrotitor al domniei şi al întregii Moldove încă din anii de început ai Mitropoliei Moldovei, recunoscută în cele din urmă de către Patriarhia ecumenică.
Bibliografia înşiruită pe parcursul a peste 50 de pagini, ilustraţiile şi indexul dovedesc minuţiozitatea, probitatea ştiinţifică a acestei monografii închinate unui monument reprezentativ al istoriei sud-est europene, o istorie multietnică şi multiseculară, iar cercetările viitoare pe această temă nu vor putea ocoli acest op, lucrare de „anvergură prin cuprindere, documentare şi prezentare”, după cum afirmă şi acad. Dinu C. Giurescu.
Dr. VASILE M. DEMCIUC
Comentarii