Costel Ilie a programat sâmbătă, pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv, un meci-şcoală între componenţii divizionarei secunde Rapid Suceava. Cu această ocazie, tehnicianul i-a văzut pentru prima oară la lucru cu mingea şi pe cei cinci jucători nou-veniţi în această iarnă pe Areni, este vorba de fundaşii Daniel Ciobanu (Rapid Bucureşti) şi Alexandru Edineţ (Republica Moldova), mijlocaşul Bogdan Botezatu (Terkidagspor – Turcia) şi atacanţii Tudor Galan (Unirea Târlungeni) şi Tudorel Tudorache (Ştiinţa Miroslava).
La capătul a două reprize a câte 35 de minute, câştig de cauză a avut echipa albă, care s-a impus în faţa echipei în roşu, cu scorul de 3-0 (2-0), prin golurile marcate de Tudorel Tudorache (2) şi Edy Sandu.
Rapid (alb): Hânţescu – Bălan, Velescu, Mateiciuc, I. Mihai – Sfrijan, Dănilă – Jitariuc, Sandu, Nechifor – Tudorache. A mai intrat: Păvăluc.
Rapid (roşu): Niga – Eşanu, D. Ciobanu, Tăutianu, Semeghin – Apostol, Ghiorghiciuc – Botezatu, Negru, Bâgu – Galan. A mai intrat: Hrehorciuc.



























Comentarii