Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni a găzduit marţi, 12 ianuarie, prezentarea cărţilor „Caietul 1 – Călătorie prin amintiri şi poezii învăţate la şcoală” şi „Caietul 2 – Dante: Infernul în cânturi şi terţine alese”, aparţinând scriitorului italian Antonio Rizzo, care fac parte din ciclul „Îmi amintesc de o zi de şcoală”. Evenimentul cultural a fost posibil cu sprijinul Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT, reprezentată de Ioana Grosaru, în calitate de preşedinte.
De la prof. documentarist Mattyllena Boicu, iniţiatorul proiectului cultural încheiat între colegiul tehnic fălticenean şi Asociaţia Italienilor din România, am aflat că autorul, scriitorul şi jurnalistul Antonio Rizzo, specialist în semiotica şi tehnica comunicării de masă, format la şcoala profesorilor Umberto Eco şi Paolo Fabri, i-a provocat pe elevii şi cadrele didactice prezente la activitate să călătorească prin poezia italiană, poposind apoi asupra omului Dante Alighieri, explicând contextul istoric şi cultural al timpului în care a scris „Divina comedie”.
Cu forţă şi eleganţă, Antonio Rizzo a abordat şi lectura imaginii în chipurile lui Dante (picturi desenate de Gustave Doré, Raffaello Sanzio, Sandro Botticelli şi alţii – de ex. chipul lui Dante în Capela Sf. Maria Magdalena în Palazzo del Bargello la Florenţa, atelierul lui Giotto).
Activitatea i-a ajutat pe elevi să-şi dezvolte competenţele de exprimare culturală. Cărţile prezentate sunt bilingve (română-italiană) şi pot fi considerate atât pentru elevi, cât şi pentru cadre didactice un instrument de învăţare a limbii italiene, dar şi instrumente de lărgire a cunoştinţelor de artă, limbă şi literatură universală.


























Comentarii