Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, suplimentarea cu 45 a numărului maxim de posturi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv 10 posturi de specialişti IT şi economişti, precum şi 35 de posturi de personal economic şi administrativ, informează Executivul într-un comunicat transmis ieri AGERPRES. Conform sursei citate, numărul maxim de posturi de specialist va creşte de la 55 la 65 de posturi, având în vedere creşterea constantă a volumului de activitate, precum şi diversificarea specializărilor necesare pentru efectuarea rapoartelor de constatare.
De asemenea, suplimentarea cu 35 de posturi a personalului economic şi administrativ este necesară în contextul preluării de către DNA a activităţilor de administrare şi întreţinere a sediului central, cu personal propriu, ceea ce ar reduce la jumătate valoarea cheltuielilor actuale, respectiv la 450.000 lei pe an, precizează comunicatul Guvernului.



























Comentarii