43 de secunde

Cu ştiutul avertisment relativ ambiguu că aşa imagini „pot avea impact emoţional”, probabil suficient pentru ca o persoană sensibilă să mute canalul ori să închidă ochii (mai ales deja lămurită despre ce ar urma să vadă), „în spaţiul public a ajuns” (adică o sursă le-a furnizat exact în acest scop) o nouă înregistrare video şi sonoră din noaptea tragediei de la clubul Colectiv. Fix 43 de secunde care surprind succesiunea de întâmplări (întâmpinate cu mirare, apoi cu panică şi imensă groază) care au însemnat aşadar tragedia pe care o tot evocăm. Încă nu-i limpede dacă CNA va avea vreo poziţie faţă de înregistrarea deja difuzată şi răsdifuzată de mai multe televiziuni şi site-urile lor (plus altele, care le-au preluat), însă în „spaţiul public” (mărturii concrete sunt sub formă de comentarii pe site-urile respective) o dispută e clară. Fiindcă cei care iau poziţii sunt, nu-i aşa?, tocmai cei care au ceva de spus, curentele de opinie sunt două: cum că e inadmisibil că astfel de imagini au fost făcute publice (iar ca suport se aduc în discuţie memoria celor dispăruţi, suferinţa nestinsă a celor apropiaţi victimelor) şi că, totuşi, din aceste imagini, cine are „ceva” de învăţat, de concluzionat (de la autorităţi la persoane oarecare), o poate face. Estimp, înregistrări oarecum similare, precum cele despre atentatele teroriste de la Paris ori privind aviatorul paraşutat, mitraliat de la sol, nu par a provoca emoţii şi reacţii asemănătoare. Totul s-a întâmplat aşa de departe…