Filotimie din economie

Pare-se că după un recent model francez, parlamentarii noştri au în vedere o „lege împotriva risipei de alimente”, al cărei proiect a trecut deunăzi de Senat (cu destule voturi împotrivă…). Pe scurt, prin această lege, agenţii economici mari care fac comerţ cu produse alimentare ar urma să fie obligaţi să fie generoşi, în felul următor: să urmărească produsele pe cale de a expira şi, cu câteva zile înainte, spre a nu le arunca la gunoi ulterior, să le doneze (potrivit unor înţelegeri redactate în acest scop) fie unor organizaţii pentru protecţia oamenilor, fie unor organizaţii pentru protecţia animalelor. Ca şi gurile lor (flămânde…) să aibă parte inclusiv de alimente pentru gurmeţi, bucate care, altfel, nu le-ar fi pe măsura buzunarelor. Până acolo, se ştie că unele firme chiar aplică strategii în acest sens, bunăoară diminuând preţurile unor produse gata-gata să iasă din termene. Până acolo, pe alocuri se mai bârfeşte însă şi că astfel de produse, pe cale a se „matura” în galantare şi rafturi, s-ar întoarce la „întinerit”, la reprocesat ori ar ajunge materii prime pe la ospătării. S-ar pune astfel legea de-a curmezişul unor astfel de manevre? Rămâne de văzut. Cum rămâne de văzut şi cât de bucuroşi vor fi până la urmă sărmanii beneficiari finali ai legii, înţelegând că, în loc să fie ajutaţi cu poate puţine de-ale gurii, dar proaspete, li se vâră pe gât şi alimente gata să devină (a se ţine cont şi de durata traseului acestora din rafturi şi până pe mesele lor!) stricăciuni. Cât despre câini, se zice că ei ştiu de la natură să nu pună botul pe ceva ce nu le prieşte…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: