Epidemia de ebola, necruţătoarea boală africană, a făcut ravagii în unele dintre ţările continentului negru, ucigând câteva mii de africani, cam cât în Războiul de pe Don. Uriaşe forţe medicale şi sume uriaşe s-au implicat în campania de eradicare a bolii, neexistând milă faţă de acest ucigaş feroce. Până la urmă s-au găsit antidoturile împotriva maladiei nemiloase, astfel că de o vreme nu s-a mai auzit de decese din cauză de ebola.
S-au înmulţit însă, până la adevărate carnagii, numărul celor lichidaţi de o altă categorie de ucigaşi, cu două picioare de data aceasta, dar la fel de necruţători ca şi renumita boală, teroriştii aceluiaşi continent. Nu ies ca ebola din tenebrele sălbăticiei, ci din întunecimea minţii, indivizi care sunt deprinşi să-şi dea viaţa pentru a lua cu ei în moarte alte vieţi. Dacă se poate cât mai multe, mai nevinovate şi mai nemeritat răpite de lumea cealaltă.
Cu aceştia, cei ce pot face ceva pentru a-i face să dispară îşi trag repede mănuşi. Şi se poartă ca atare, chiar dacă lupta împotriva ebola, până la distrugerea ei, ar avea cam aceleaşi raţiuni cu lupta împotriva acestor fiare.
Ar fi o soluţie. Nu ştiu care ţară va construi o închisoare pe o insulă înconjurată de nişte ucigaşi şi ei fără menajamente: crocodilii. Este clar de ce: cel ajuns acolo care doreşte să evadeze să se întoarcă adică în lumea liberă pentru a deveni jalnicul erou care pune bombe, are de trecut printre crocodili. Iar aceştia n-au timp de stabilit vinovăţii şi nici nu organizează complete de judecată pentru împricinaţi; eventual doar „complete” de sfârtecat cât mai iute vinovatul.
Pot fi acuzat, scriind toate acestea, că nu-mi iubesc aproapele. Dar am permisiunea, cred, să nu-mi consider aproape pe cel ce mi-ar lua oricând viaţa fără milă.
Comentarii