La piaţă

N-a fost când au vrut unii dintre ei (adică dintre cei care l-au vrut, fiindcă alţii nu l-au vrut acolo, aşa cum anterior au fost unii care n-au vrut nici măcar să fie reprezentaţi – fiindcă e adevărat, poate fi cam delicată chestia asta cu reprezentarea, altfel spus să te laşi reprezentat – la o înfăţişare la Cotroceni). Se poate presupune că a ţinut să fie pe-a domniei sale nu doar fiindcă e preşedintele, dar şi pentru că preşedintele a ţinut să anticipeze cu cât mai mare atenţie situaţia: să fie aşteptat, să fie chiar dorit, să nu aibă parte de manifestări ostile. Şi, până la urmă, în seara de duminică preşedintele a mers la piaţă, în Piaţa Universităţii. Păzit cum se cade (iar după opinia unora chiar insuficient păzit), K.W. Iohannis a făcut aproape de jumătate de ceas baie de mulţime (cot la cot şi umăr la umăr, cum presupun că i-ar fi plăcut mai curând anteriorului preşedinte), prilej pentru unii de a-i transmite de aproape vorbe de susţinere, pentru alţii de a-l admonesta, în fine pentru alţii de a se trage cu el în poze… Ce să fie? N-a fost mai nimic, a trecut. Şi-a rămas ca-n piaţă: lume multă, înghesuială, vociferări. Sau, în traducere prezidenţială (transmisă de la cabinetul nr. 1 de pe Facebook): „…Am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar şi speranţa că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenţi să aibă încredere şi să rămână implicaţi, doar împreună putem face ca România să devină ţara pe care ne-o dorim cu toţii”.