După ce a plecat, în 2009, din Gara Băneasa, pentru un periplu prin ţară şi prin lume, piesa „Occident Express” de Matei Vişniec avea să „staţioneze” în 2013 în faţa spectatorilor suceveni şi rădăuţeni (fiind interpretată de actori ai „naţionalului” craiovean), cu prilejul primei ediţii a Zilelor Matei Vişniec. Iar acum aflăm, fără surprindere, că în zilele de 2, 3, 4 iulie trece prin Torino (spectacol în regia lui Luca Busnengo, al companiei Kataplixi Teatro). Dintr-o imaginară agendă dând nişte file în urmă, în mai autorul era din nou la Suceava, cu prilejul festivalului de teatru căruia i-a oferit sens şi nume, alături de colaboratorul său de la Sibiu Constantin Chiriac (actorul, directorul FITS, oaspete, în multiple roluri, al bucovinenilor, în 2013 şi 2015). Pe urmă, în iunie, aveam şansa să-l regăsesc pe Matei Vişniec la Sibiu, pe afişele şi în programele festivalului internaţional de teatru, alături de alte nume mari ale scenelor din ţară şi din lume, apoi cea de a-I strânge mâna înainte de începerea „Lecţiei” lui E. Ionescu de la T.N. „Radu Stanca”, regizată de M. Mănuţiu, având în rolurile principale pe Constantin Chiriac şi Ofelia Popii. Aici, Matei Vişniec, un spectator discret, regăsit şi după căderea cortinei, parcă uşor derutat, în şuvoiul de oameni din foaier. În zilele ce au urmat, revăzut în faţa teatrului alături de teatrologul George Banu de la Paris (pe care-l poftise cu un an în urmă la Suceava), ba drept trecător printre alţii pe aglomerata esplanadă; bunăoară, într-un rând, însoţit în pas grăbit de profesorul sucevean de teatru de la Laval-Quebec Liviu Dospinescu; în altul, în rolul insului oarecare, aflat la coadă să-şi cumpere un corn proaspăt „de la Ioan”. La reprezentarea piesei sale „De ce Hecuba?!” (a T.N. „Radu Stanca”, în regia Ancăi Bradu) a lipsit, dar poate că tocmai atunci, în calitate de jurnalist, îşi redacta una dintre corespondenţele pentru Radio France Internationale. Printre ele, un scurt reportaj pe urmele lui Cioran la Răşinari. Şi am constatat că, şi fără autor în sală (cea de sport a unui liceu, riguros amenajată şi dotată pentru evenimente teatrale), „De ce Hecuba?!” a fost nu doar un spectacol magistral, ci şi o lecţie, inclusiv fiindcă din public au făcut parte numeroşi realizatori de teatru, cu roluri (de specialitate) dintre cele mai diverse.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii