Motto: „Ita diis placuit”
(lat. „Aşa le-a fost pe plac zeilor”)
Dacă puteţi stabili vreo legătură între „călcâiul lui Ahile” şi genunchiul lui Ponta, astfel încât să vedeţi, şi în unul şi în altul, numai vulnerabilităţii posibile şi reale, nu aşteptaţi îndemnuri, purcedeţi la acţiune şi lansaţi-vă în divagaţii pe teme anatomice despre cele două personaje, unul intrat în legendă şi mit, altul intrat în spitalul din Istanbul. Ar trebui să aveţi în vedere că Ahile, eroul grec, a plecat la Troia, tot pe teritoriul Turciei de astăzi, ca s-o cucerească, avea binecuvântarea şi protecţia zeiţei Pallas Athena, cea care, „botezându-l” într-o substanţă zeiască, l-a prins de călcâi, l-a înmuiat bine, făcându-l imun la toate armele şi loviturile, însă punctul slab i-a rămas: o săgeată bine ţintită i-a pus capăt vieţii pământeşti.
Victoraş al nostru, fiind el botezat, a rămas vulnerabil peste tot, drept pentru care s-a pălit la genunchi, i s-au răsucit ligamentele, rotula i-a luat-o razna şi a început să şchioapăte rău de tot, mai ales când a auzit că trebuie să dea ochii cu procurorii pentru ceva făcut cu 7-8 ani în urmă. Dacă s-ar fi întâmplat să se lovească, de exemplu, la o coastă, nu era nimic, omul are vreo şapte coaste pe o parte, dar genunchi are numai unu, pe un picior, de unde şi gravitatea loviturii. Apoi, nu trebuie să uităm că partea asta a piciorului numită genunchi este mult mai flexibilă în comparaţie cu calcaneul care, susţinând toată greutatea corpului, stă aşa, mai cu demnitate, nu poţi zice, la o adică, îmi cer iertare în calcaneu, dar în genunchi se poate şi se practică. Aşa că, în genunchi mă închin la Domnu’, în genunchi mă supun şi pedeapsa o primeşti tot în genunchi. Genunchiul este obiectul şi subiectul supunerii în absenţa demnităţii, îndeosebi atunci când devine genunchiul broaştei, unitate de măsură a neştiinţei, de care nu-ţi poţi găsi vindecarea mergând la Sublima Poartă: gestul primului ministru, nu al lui Mitică de la tutungerie, are un gust amar, ne puteam lipsi de această umilinţă, chiar cu riscul de-a fi rămas cu o guvernare şchioapă.
Până se recuperează primul ministru pe malurile Bosforului, temându-se să nu ajungă la Edicule, a încredinţat guvernarea Reevaluatului Gabi Oprea şi partidul Rovanei Plumb, deşi Dragnea, versat în alianţe, campanii electorale, referendumuri şi mitinguri, i-a cerut cu insistenţă lui Victoraş să se întoarcă, încă nu-i totul pierdut, chiar dacă este încolţit din mai multe părţi. De la Cotroceni bate vântul schimbării, Iohannis fiind îmboldit, şi din interior şi din exterior, ca s-o rupă odată cu stânga, să aibă, ca omul ajuns, guvernarea lui, iar pe urmă să te ţii, o să curgă lapte şi miere peste lucrul bine făcut. Eu nu îndrăznesc să-i mai cer preşedintelui nimic, după ce a aprobat arborarea steagului secuiesc în ţinuturile secuizate. Ca s-o dreagă, Gabi cel credincios şi de cuvânt, s-a dus în Covasna, la Miercurea Ciuc, cu un steag românesc cât toate zilele, de Ziua Drapelului (26 iunie, zi prost aleasă; este ziua în care URSS ne-a adresat ultimatumul prin care am pierdut Basarabia şi partea de nord a Bucovinei), l-a arborat peste capetele ungurilor şi i-a făcut pe românii din HarMuCov şi din tot Ardealul să se simtă români. Gestul cu Drapelul era şi o invitaţie pentru UDMR să nu facă vreo defecţiune, să nu părăsească corabia ca şobolanii, că nu se scufundă. Deocamdată, Gabriel Oprea (nu contează criticile şi lamentările secuieşti) a punctat, a făcut mult mai mult pentru suveranitatea statului decât Iohannis şi decât Ponta. Nu interesează aici reacţia adversă a UDMR-ului, de la care nu te puteai aştepta la altceva.
Ca să ne arate cine-i şeful, Iohannis, fără nicio consultare prealabilă, l-a propus/numit pe Mihai Răzvan Ungureanu ca director SIE, la Serviciul Român de Informaţii, post-cheie, la fel ca şi cel de la SRI care, alături de DNA şi Curtea Constituţională, pot salva preşedintele de la demitere. Lipsa de priză a lui MRU la politicieni (masele nu-l cunosc) vine din încrederea lui în sine (Iorga suferea de boala asta), care i-a adus şi-i poate aduce multe ponoase; se crede mult superior faţă de toţi, prin inteligenţă şi cunoştinţe, ceea ce nu se iartă uşor. Parlamentul cel păcătos trebuie să îl aprobe, dar pentru asta trebuie să treacă peste alifii şi băuturi scumpe (a semnat ca Androneasca, fără să ştie ce!), mai grav, peste afacerea Gojdu, şi mai grav, ar fi pe listele unui serviciu străin (nu mă mir) şi, poate, altele cum ar fi: „Fiţi ungurenii mei”. Ungurenii lui îl vor vota, dar PSD şi aliaţii nu vor să înghită această găluşcă fierbinte. Dacă, totuşi, MRU întruneşte o majoritate suficientă, ne alegem nu numai cu un şef deştept la SIE, dar şi cu o nouă majoritate: flămânzii se vor sătura, dreapta se va apuca de autostrăzi (vaca bună de muls, fără să-i dai de mâncare!), Gorghiu va face din Tecuci metropola estului, Orban se va face circar, Andreea Paul Vass se va aşeza cu fundul pe economie, Cătălin Predoiu va cânta din drâmbă, iar Vasile Blaga nu-şi va încăpea în piele de fericire.
Comentarii