Preşdintele fondator-director general, prof. dr. Viorel Enea, împreună cu directoarea, prof. Mihaela Irimia, au organizat o întâlnire între elevii Şcolii postliceale sanitare Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Suceava şi reprezentanţi a unor firme de recrutare, oferind astfel tinerilor absolvenţi şi viitori absolvenţi oportunitatea de a cunoaşte piaţa muncii şi potenţialii angajatori. De data aceasta invitaţii echipei manageriale de la Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Suceava au fost Paloma Buhăceanu (reprezentant al Best Personnel – firmă de recrutare în domeniul medical din Irlanda) şi Alexandru Răducanu (fondatorul revistei Business Woman şi al unui nou post de televiziune – Canal 33). Aceştia au discutat cu elevii despre ce înseamnă să aplice pentru un post în domeniul medical în Uniunea Europeană, care sunt paşii de urmat, care sunt aşteptările angajatorilor, au discutat despre oportunităţi şi impedimente, oferindu-le o imagine cu privire la ce îi aşteaptă în momentul în care vor păşi în piaţa muncii.
Şcoala postliceală sanitară Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” este acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar este membru al Uniunii Naţionale pentru Dezvoltarea Învăţământului Particular Preuniversitar din România (UNDIPPR).
Prin oferta educaţională şi prin munca efectivă pe care echipa managerială împreună cu un corp profesional cu o solidă formaţie ştiinţifică şi educativă o desfăşoară pregătesc cursanţii pentru „performanţă şi profesionalism”.
Preşedintele fondator-director general, prof. dr. Viorel Enea, a spus că toată activitatea pe care o desfăşoară împreună cu echipa de la Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Suceava este pentru ei, pentru tinerii care se înscriu în acest program educaţional: „Vreau să vă schimbaţi viaţa, vreau să vă schimbaţi viaţa în bine. Şi vreau să înţelegeţi că nouă ne pasă, ne pasă, ne pasă. Vă pregătim pentru piaţa muncii, pentru Europa.”
























Comentarii