Efectele viscolului

> Au fost închise DN 2 pe porţiunea Iacobeşti – Siret şi DN 17 A între Bălcăuţi şi Dorneşti

 Din cauza vizibilităţii reduse sub trei metri şi a viscolului puternic, în judeţ s-au închis ieri, temporar, drumul naţional DN2 pe tronsonul Iacobeşti – Siret, pentru ca drumarii să poată interveni pentru deblocarea lui. De asemenea, s-a închis temporar tronsonul de drum naţional DN 17 A Bălcăuţi – Dorneşti.

SDN Suceava intervenea ieri cu şase utilaje care acţionează pentru restabilirea circulaţiei. Se aprecia că urma ca drumurile să fie redeschise după trei ore de intervenţii.

Circulaţia rutieră pe DN 2 în judeţul Suceava a fost închisă vineri, la ora 15, între localităţile Iacobeşti şi Siret din cauza viscolului şi a lipsei de vizibilitate, iar pe alte două tronsoane de drumuri naţionale circulaţia a fost restricţionată. Potrivit Prefecturii Suceava, fusese închis drumul DN2 pe porţiunea Iacobeşti – Siret. „Vizibilitatea este aproape de zero, drumul a fost închis pentru a putea să se intervină”, preciza sursa citată.

Totodată, circulaţia autovehiculelor de mare tonaj a fost restricţionată pe două tronsoane în judeţul Suceava, de pe DN 17 A între Bălcăuţi şi Dorneşti şi pe DN 2 între Siret şi Grăniceşti, din cauza viscolului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI