Cântec de cuc

Îl veţi fi auzit?… În aşa-numitul calendar popular, 25 de martie avea, probabil dinainte ca oamenii să afle despre Buna Vestire, (şi) semnificaţia unei alte vestiri. S-ar fi cuvenit ca în ziua aceea pământenii să-şi facă pâlnie la urechi năzuind să audă întâiul glas de cuc din an, anunţând primăvară, bună prefacere, dragoste. Făceau şi predicţii (cucul însuşi fiind perceput ca proroc înaripat): dacă ziua era frumoasă (dată fiind şi frunza), anul ar fi fost bun; fie ziua cum ar fi fost, aşa şi de Paşte ar fi fost. Şi-au mai fost şi alte înţelesuri date zilei şi păsării, unele uitate, altele doar de cărţi ştiute acum. Dinspre ele, a devenit personaj aproape de nelipsit al cântecelor de cătănie (inclusiv pentru că, o vreme, perioada primelor sale cântări coincidea cu cea a luărilor la/dezlegărilor de la oaste), unele şi de înstrăinare totodată, iar fiindcă acestea vă sunt poate necunoscute, probabil că îl ştiţi barem cel despre cucul care cântă în Bucovina (…chiar dacă se întâmplă să-l socotiţi şlagăr de petrecere); la origine, un cântec cult (dar alcătuit după tiparul celor tradiţionale), devenit apoi, prin uz (prin fel de fel de uzuri), „popular”. „Cântă cucu-ntr-un brăduţ/ De răsună-n Cernăuţi” sau chiar din Cernăuţi răsună şi se-aude-ncoace. Iar cucul acela are de-o vreme glasul sugrumat de temeri şi lacrimi. Şi nici prevestiri nu e în stare a face…