Copiii din ziua de azi sunt mai agresivi decât cei din generaţiile trecute, însă psihologii afirmă că această agresivitate poate deveni un atu pentru juniori dacă este canalizată în scopuri constructive. Specialiştii în educaţie recomandă şi un set de reguli pe care poate să le stabilească un părinte în relaţia pe care o are cu un copil agresiv, pentru ca acesta să se dezvolte armonios şi să relaţioneze mai bine cu cei din jur. De cele mai multe ori, agresivitatea copiilor, atât verbală, cât şi fizică, poate avea cauze diferite, printre care se enumeră schimbările majore din familie (naşterea unui frate, divorţul etc.), dar şi expunerea la desene animate sau jocuri cu un conţinut crescut de violenţă.
Dintr-un material pus la dispoziţie de Plus Communication, aflăm că specialiştii consideră că sunt mai multe motive care conduc la agresivitate în rândul copiilor şi tinerilor, iar, dintre acestea, lipsa de comunicare şi tipul de relaţie pe are îl au părinţii cu copiii, dar şi lipsa de afectivitate reprezintă cauze serioase care generează exponenţial o agresivitate crescută. „Relaţionarea deficitară cu părinţii, lipsa de comunicare verbală şi afectivă dintre părinţi şi copii, copierea de către aceştia a unor modele din filmele şi cărţile considerate la modă reprezintă cauze psihosociale ale agresivităţii. Pentru copii, agresivitatea poate fi singurul mijloc de comunicare pe care îl au la îndemână, iar tinerii pot încerca să se impună în acest fel sau să-i impresioneze pe cei din jurul lor” afirmă psihologul Radu Filip.
Psihologul recomandă părinţilor ca, în situaţiile de criză, aceştia să acţioneze cu mult calm şi să gestioneze rapid şi eficient momentul neplăcut. „Este foarte important să fie atenţi la comportamentul copiilor lor, pentru a înţelege care este sursa agresivităţii şi pentru a putea să intervină asupra sursei, iar nu asupra comportamentului, lucru care se poate dovedi extrem de dificil în momentul în care criza este în plină desfăşurare” explică psih. Radu Filip. Pentru a înţelege motivele care conduc la agresivitate, părinţii trebuie să vorbească cu copiii şi să fie atenţi la aceştia, pentru a încerca să surprindă şi să înţeleagă cheile pentru descifrarea comportamentului acestora, consideră specialistul.
Psih. Radu Filip este de părere ca agresivitatea nu trebuie să fie ignorată şi negată, deoarece aceasta se poate manifesta mai târziu în forme radicale, ci trebuie canalizată în scopuri constructive. „Cel mai comun mod de canalizare a agresivităţii este prin jocurile sportive şi activităţile care presupun mult consum de energie. Poate mai importantă decât canalizarea agresivităţii, însă, este exprimarea acesteia într-un mediu controlat, pentru a fi înţeleasă şi integrată în tipul de personalitate a fiecăruia, precum şi educarea acesteia pentru a se manifesta adecvat în contexte sociale diferite. De asemenea, nu trebuie uitat că agresivitatea are şi rolul de conservare a individului, deci nu ar trebui să fie complet combătută şi îngrădită” conchide psihologul Radu Filip.


























Comentarii