O întâlnire cu Ioana Nistor*

665-ioana-nistor-7-ian-1948-2-iunie-2000Plecată dintre noi prea devreme, în plin elan creator, artista plastică Ioana Nistor, Cetăţean de Onoare al Sucevei, oraşul în care a trăit şi a creat, dar şi al aşezării natale, Bogdăneşti, a lăsat amintiri frumoase şi durabile. Fire tranşantă, cu opţiuni clare, şi-a respectat profesorii (din şcolile pe care le-a urmat, dar şi personalităţile asumate ca modele), şi-a trăit viu admiraţia pentru valorile pe care le preţuia şi nu şi-a dezamăgit niciodată prietenii. A fost un om pe care se putea conta.

Cu o energie, putere de muncă şi perseverenţă rare a făcut parte din categoria luptătorilor. Nu pot să uit îndârjirea cu care s-a zbătut pentru construirea monumentului dedicat prietenilor ei, Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Căutând sprijin peste tot întâi în Basarabia, i-am fost alături şi când a trecut pragul guver-nului Republicii Moldova, şi când a bătut la uşa părinţilor artistei, şi când s-a adresat numelor mari care le-au fost prieteni. Când poeta Lucia Olaru Nenati, atunci directoa-rea Teatrului ,,Mihai Eminescu” din Botoşani, i-a propus realizarea unei cortine deosebite pentru această instituţie deosebită, Ioana Nistor a pierdut şirul zilelor şi al nopţilor, al setei şi al foamei, trudind ca în transă, fără odihnă, la imensa broderie a Poetului-Luceafăr ieşind din undele mării, pe o catifea care, uriaşă şi mătăsoasă, curgea dintr-o încăpere în alta a micuţului ei apartament de la ,,Albina”. Dar lucrările murale de la Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava şi de la Şcoala ,,Mihail Sadoveanu” Fălticeni? Aveam impresia când le începea, singuratică şi fragilă pe scândurile înguste ale schelelor, că îţi trebuie o viaţă să le duci la capăt. Dar ea le termina în luna sau lunile planificate şi se apuca iar de ceva: monumentul dedicat Şcolii/Învăţătorului/lui Spiru Haret din Bogdăneşti, mozaicul din Baia. Apropo de acest mozaic, pentru care îi adusesem, aşa cum mă rugase, câteva pietricele de pe ţărmul Mării Egee, ţin minte şi acum uimirea care mă ţintuise în pragul magaziei săteşti în care trudea. Întunecoasă din cauza luminii soarelui de afară, magazia era plină de praful prundişului cărat de la râu, artista abia se desluşea dincolo de perdelele lui, alegând, sortând absorbită şi din când în când oprindu-se să-şi cerceteze detaliile schiţei, întinse şi fixate jos cu câteva pietre mai mari la colţuri. Nu părea să o deranjeze nici umbra, nici colbul gros, m-am întrebat chiar dacă le observase. De regulă dificil, elaborat, genul tapiseriei raportat la astfel de creaţii, ar fi trebuit să i se pară mai uşor. Însă îmi este cu neputinţă să mi-o imaginez pe Ioana Nistor considerând ceva lesne de făcut, date fiind minuţia şi amploarea documentării care preceda lucrarea ca atare. Truda la conceperea stemelor aşezărilor sucevene, trudă care a situat pe locul I judeţul Suceava în încheierea acestui proces care în alte judeţe antrenase colective întregi de istorici, arhitecţi, artişti plastici,   i-a cerut parcurgerea, studiul unei întregi biblioteci de specialitate. Avea lecturi temeinice, întinse, şi talentului înnăscut al portretului îi adăuga un interes puternic pentru personalităţile despre care ,,povestea” în lână sau în piatră. De aceea şi avea prieteni printre scriitori şi istorici, cu care de altfel a şi colaborat în domeniul graficii de carte, iar din momentul în care a reuşit să-şi cumpere o cameră de luat vederi, cu un extraordinar instinct al evenimentului, dar şi al datoriei faţă de urmaşi, le-a înregistrat apariţii, discursuri. În această aventură a celei mai tinere dintre artele vizuale, merită consemnată dăruirea cu care şi ea, şi Eugen Dimitriu, câteva duminici la rând au poposit la mormintele celebrităţilor din Fălticeni, Ioana Nistor înregistrând amintirile respectabilului cărturar, azi în vârstă de peste 90 de ani. Un document deosebit, care prin generozitatea familiei ar putea să îmbogăţească zestrea cultu-rală a judeţului Suceava!

Am fost prietene cam de când şi-a înălţat pasărea albă în zbor cutezător pe Turnul de Paraşutism din Suceava, adică vreo trei decenii în care s-au adunat multe amintiri, unele atât de frumoase încât nu le egalează decât bucuria de a-i reîntâlni lucrările la loc de cinste, pe ziduri ca ale Mănăstirii Putna sau Universităţii ,,Ştefan cel Mare” Suceava. Pentru că iubitoare de neam şi ţară, Ioana Nistor ţinea poate mai mult decât la recunoaşterea specialiştilor la acceptarea omagiului personal în spaţii pe care le venera: ale Istoriei, ale Şcolii. Aceste multe amintiri, răscolite de manuscrisul cărţii documentare a doamnei profesoare Mioara Beraru, s-au întors la sfârşitul lecturii în sipetul memoriei, pecetluite de ceasul amiezii în care ne-am întâlnit înainte ca Ioana Nistor să plece din lumea pentru care mai avea destule planuri. Ştiam amândouă, dar încă nu credea niciuna, că bătălia scurtă şi îndârjită cu boala năprasnică ce o atacase pe neaşteptate era una din puţinele pe care le-a pierdut. Atunci am privit-o şi am văzut-o zâmbind pentru ultima oară şi tot pentru ultima oară am privit de la fereastra locuinţei ei bănuţii mestecenilor tremurând ca nişte lacrimi gata să cadă. Parcă a fost ieri, dar, iată, în vară vor fi 15 ani!

În aceşti ani, artista Ioana Nistor ar fi meritat mai mult. Probabil s-au şi făcut mai multe decât ştiu în aşezarea sa natală, acolo unde acel monument unic în felul său închinat oamenilor şcolii, la dezvelirea căruia a participat şi Maestrul Ion Irimescu – pe care îl diviniza, şi care a apreciat-o şi la care ţinea ca la fiica pe care nu a avut-o –, îi statorniceşte cu nobleţe prezenţa.   Dar parcă nu îndeajuns în Suceava vieţii sale creatoare. Cu ani în urmă, i-am organizat o evocare la Librăria Scriitorilor din Suceava, însoţită de o mică expoziţie de tapiserie amenajată cu sprijinul fiului, Bogdan Budeanu, şi al tatălui lui, Romeo Budeanu. A fost ceva emoţionant, însă nici pe de parte atât de reuşit ca expoziţia de tapiserie, acuarelă, ilustraţii de carte şi materiale documentare de la Muzeul de Artă ,,Ion Irimescu” din Fălticeni, din 2008, când Ioana Nistor ar fi împlinit 60 de ani, pe care numerosul public iubitor de artă al municipiului a datorat-o familiei şi în primul rând surorii artistei, doamna profesoară Maria Apopei. Dar cum trecutul nu se poate schimba, să sperăm că măcar în vremea ce vine semnele de aducere aminte, manifestările de punere în lumină a creaţiei Ioanei Nistor se vor înmulţi, se vor îmbogăţi.

665-IOANA-NISTOR-Monumentul-de-la-BogdanestiUn astfel de semn avem în cartea de faţă. Alcătuită cu respect şi admiraţie de doamna profesoară Mioara Beraru, ea trece în revistă cele mai importante evenimente din viaţa artistei, în principal aşa cum au fost reţinute de presa vremii. Celor care au cunoscut-o, ea le stârneşte amintiri, cum ni s-a întâmplat şi nouă, iar celor mai tineri le vorbeşte despre o Ioana Nistor pe care să-şi dorească să o fi cunoscut în carne şi oase, pe care să-şi dorească să o cunoască în spiritul operei sale. Un alt merit al cărţii doamnei profesoare Mioara Beraru e unul potenţial, dar pe care ni-l dorim din toată inima valorificat. El rezidă în îndemnul implicit de a contribui – familie, bogdăneşteni, suceveni, prieteni – la un demers consecvent de reconsiderare a memoriei şi creaţiei Ioanei Nistor, un artist al cetăţii, cu o vibraţie aparte, intensă, în faţa evenimentelor istorice şi a personalităţilor culturii noastre, un om şi un artist cum nu des întâlneşti astăzi.

Doina Cernica

* Cuvânt înainte la ,,O carte document. Ioana Nistor” de Mioara Beraru, Editura Muşatinii, Suceava, 2014

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: